![](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/primar-bologna.jpeg)
Imamul din Bologna, Zulfiqar Khan, a fost expulzat pentru că cerut sprijin pentru Hamas
Pakistanezul Zulfiqar Khan, imamul moscheii din via Jacopo di Paolo din Bologna, a fost dus la secția de poliție pentru a fi expulzat. Ştirea a fost dată într-un comunicat de presă în care apărătorul său, Francesco Murru, vorbeşte despre „întoarcerea la un stat polițienesc și urmărirea penală a infracțiunilor de opinie”, potrivit Rador Radio România.
Ministrul de interne a semnat un decret de îndepărtare de pe teritoriul național din motive de securitate a statului: trebuie menționat că Zulfiqar şi-a exprimat o viziune fundamentalistă asupra conceptului de jihad și, printre altele, a exaltat martiriul și munca mujahidinilor în conflictul israeliano-palestinian, cerând sprijinirea Hamas.
În decretul de expulzare pentru imamul pakistanez Zulfiqar Khan, ministrul Matteo Piantedosi subliniază că, din toamna anului 2023, acesta a intrat în atenție auorităţilor pentru „fanatismul său ideologic în creștere” și pentru „înclinația spre poziții radicale”, caracterizate printr-un puternic resentiment anti-occidental şi antisemit şi de o retorică homofobă și antifeministă, Într-una dintre predicile sale, imamul i-a îndemnat pe credincioșii musulmani să lupte împotriva „pretenţiei” statului de a impune plata taxelor, pe motiv că resursele trebuie să rămână în comunitatea musulmană.
În timpul unei reuniuni care a avut loc într-un centru din Bologna, el a definit homosexualitatea drept „o boală care trebuie tratată” împotriva căreia fiecare musulman are dreptul să se lupte „pentru a evita consecințele catastrofale, cum ar fi însăși dispariția rasei umane”. În video-urile publicate pe rețelele de socializare între noiembrie 2023 și aprilie 2024, pakistanezul i-a acuzat pe americani, pe germani, francezi, englezi și italieni că îi susțin pe „sioniștii impuri”, iar în altul l-a invocat pe Allah, cerându-i să îi distrugă pe opresori, adică statele occidentale care susțin Israelul.
Sursa: LA STAMPA / Rador Radio România
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu