Impresiile unei românce din Marea Britanie despre cum s-a votat în diaspora la alegerile prezidențiale / Cum s-a implicat în organizarea scrutinului, după ce la europarlamentare a stat la coadă degeaba, fără a mai apuca să voteze

În mai 2019 eram unul din miile de români care nu au putut să voteze la alegeri. 9 ore de stat în picioare, bătuți de vântul rece de pe coasta de sud a Angliei, am așteptat să votăm. Unii au fost norocoși, alții nu. Eu m-am numărat printre cei care au plecat acasă, frustrată și dezamăgită că mi-am pierdut o zi întreagă la coadă, niște ore pe tren și vreo 40 de lire bani de drum, fără să apuc să pun mâna pe ștampila de vot. Am scris atunci un articol plin de patos despre neajunsul de a mă fi născut într-o țară care nu vrea în ruptul capului să își lase cetățenii din Diaspora să voteze.

Diaspora, sau ”ăștia” cum ne numea doamna Dăncilă, am început atunci să cerem mai multe secții de votare, vot prin corespondență și în general să ni se permită să ne exercităm un drept constituțional.

Presiunea pusă de oamenii nemulțumiți a făcut ca lucrurile să se miște și legislația necesară pentru ca votul din Diaspora să se desfășoare în condiții (ceva mai) normale să fie adoptată în cele din urmă. O legislație făcută pe genunchi, cu multe neajunsuri, așa cum urma să aflu, dar care totuși permitea votul în Diaspora pe parcursul a trei zile și posibilitatea de a vota prin corespondență.

Nici cele 9 ore de stat la coadă la europarlamentare nu au fost totuși în zadar. Prieteniile legate în acea zi mohorâtă la secția din Portsmouth și dorința de a face ceva pentru ceilalți români din sudul Angliei m-au făcut să vreau să mă implic în înființarea unei noi secții de votare. Și totuși, nefiind afiliată politic, m-am întrebat: de unde să încep?

Cum se deschide o secție de vot în Diaspora?

Am încercat să iau legătura cu partidele politice care aveau interes în a lua voturi în Diaspora. Singura persoană care m-a contactat a fost Delia Manea, reprezentantă USR în zonă. Alături de ea și alți 13 voluntari, fiecare cu experiență în arta statului la coadă pentru a vota, am început demersurile pentru o secție în Brighton. Așa că o mână de voluntari a trebuit să ducă muncă de convingere cu românii împrăștiați prin zona Sussex, pentru ca aceștia să se înscrie pentru a vota. În lipsa unui număr minim de persoane înscrise în regiune, secția nu își putea justifica existența în ochii Autorității Electorale Permanente și a Ambasadei. Nu a fost ușor, dar românii au vrut să voteze așa că, în cele din urmă, s-a ajuns la un număr suficient de mare de înscrieri astfel încât să fie aprobată deschiderea secției.

A urmat un lung șir de emailuri și telefoane date către administrația locală din Brighton. De ce? Ei bine pentru că urnele și cabinele de vot nu au fost furnizate de Ambasadă sau de Ministerul Afacerilor Externe din România. Ele au fost oferite de către oamenii din Brighton care organizează alegeri locale. Și bineînțeles că tot voluntarii s-au ocupat și de partea logistică, adică transportul lor.

Ei bine, cu această ocazie am aflat și cât de greu e să găsești o locație pentru o secție de votare care să îndeplinească criteriile impuse de legislația românească. De exemplu încăperea trebuia să fie de minim 50mp, să aibă conexiune la internet, cel puțin două toalete funcționale, rampă de acces pentru persoane cu dizabilități.

Am trimis zeci de e-mailuri către centre comunitare, școli și biserici pentru a verifica disponibilitatea lor și a vedea în ce măsură spațiile lor respectă aceste cerințe.

Oamenii au fost prompți și foarte politicoși (deh, englezi) iar răspunsurile au venit de regulă repede. Chiar și cei care nu ne-au putut oferi un răspuns pozitiv au încercat să ne ajute sugerând locații alternative de care știau.

Toate lucrurile acestea s-au petrecut pe repede înainte pentru că timpul alocat organizării a fost foarte scurt. Și totuși, cu multe eforturi și ceva noroc…Am reusit! Aveam secție de votare în Brighton în sfârșit! O victorie mică pentru noi, o victorie mai mare pentru românii din zonă!

Odată cu înființarea secției s-a constituit și comisia electorală cu membri delegați din partea a trei partide politice și restul am fost delegați din partea MAE, neafiliați politic. Ca o paranteză, am beneficiat de un curs de pregătire tehnică pentru membri operatori de tabletă, organizat într-un mod foarte profesionist de către personalul de la Serviciul de Telecomunicații Speciale. E o dovadă, dacă vreți, că există profesionalism în instițuțiile publice românești.

Cine au fost voluntarii?

Pentru că până acum am discutat doar la telefon și pe rețele sociale, am hotărat să sărbătorim momentul la un pahar de vorbă sa ne cunoaștem în persoană și să planificăm mai bine ce avea să facă fiecare. Și am cunoscut niște oameni faini cu povești interesante, de la studenți la automatică și calculatoare, psihologi, până la asistenți sociali și designeri de produs. Oameni fără de care sunt convinsă că existența secției nu ar fi fost posibilă și cu care mi-aș dori să păstrez legătura și pe mai departe.

Cealaltă Românie

Când am început să scriu despre alegeri nu aveam de gând să vorbesc despre secții de votare și proceduri, ci despre oameni. Mai exact, despre oamenii care și-au luat inima în dinți, s-au rupt de ai lor, de părinți, de copii, oameni care după frământări multe și gânduri negre au luat-o din loc. Și totuși ei nu au plecat niciodată complet din România. O jumătate de inimă e rămasă acasă, între prieteni, lângă familie, în locurile în care au copilărit.

Sunt oameni care spun că Diaspora nu ar trebui să voteze, pentru că sunt rupți de realitatea României. Alții spun că Diaspora votează dintr-un sentiment de vinovăție, pentru că ar fi abandonat țara fără să ducă lupta până la capăt. Mie îmi place să cred că românii din Diaspora votează cu gândul la oamenii care au rămas în țară, având în grijă jumătatea lor de inimă uitată acolo.

Și s-au perindat pe la noi pe la secție Oameni și Oameni.

Au fost mulți români care au venit de la zeci de kilometri distanță: Worthing, Eastbourne, Hastings, Ukfield, Tunbridge Wells sau Londra, ajunși aici cu speranța de a nu mai sta la coadă nouă ore ca la alegerile anterioare.

Și au venit încă de la primele ore ale dimineții, înainte de ora 7.00, am avut surpriza să găsim români la intrarea în secție, veniți de la muncă după tura de noapte, care voiau să fie siguri că ajung să voteze. Erau oameni cu mâini muncite, în salopete pătate de var, cu ochii mici după o noapte albă de muncă.

Pe parcursul zilei au venit să voteze români pe motociclete de livrare, între două comenzi sau curse. Am comandat o pizza la prânz și domnul care a venit să livreze pizza a profitat de ocazie la rândul-i pentru a vota. Nu pot să nu le mulțumesc frumos și doamnelor care ne-au adus bomboane. Am avut chiar și un tort făcut pentru noi de doamna Alina din Willingdon.

Aceste gesturi și mulțumirile sincere venite de la oameni au fost mai bune pentru alungarea somnului și a oboselii decât cafeaua.

Dar poate că nu vă plac sentimentalismele, poate vă plac cifrele:

• Aproape 70% din cei care au votat la noi aveau între 18 și 34 de ani. Dacă vă întrebați de ce nu votează tineretul în România…ei bine, e pentru că el votează în afara țării. Mulți dintre ei au plecat din România imediat după terminarea liceului pentru că facultatea era timp pierdut pe banii lor iar în regiunea din care proveneau pur și simplu nu existau suficiente oportunități de angajare.

• Din vorbă în vorbă mi-am dat seama că aproape 2/3 din cei care au venit să voteze provin din regiunea Moldovei și Bucovinei, chestie care m-a durut. Am crescut în Roman și știu cât de puține sunt locurile de muncă în zonă și cât de prost plătite. Iașiul, capitală de secole a Moldovei a rămas în mintea mea doar un centru universitar și cam atât. Enorm de mulți absolvenți de facultate sau liceeni pleacă din acea parte a țării spre Transilvania sau București pentru a-și găsi un loc de muncă.
• Așa cum bine vedeți, numărul de bărbați veniți la vot e mai mare decât cel al femeilor. Bănuiesc că asta se datorează faptului că sectorul de construcții din zonă e în plin avânt.

 

Concluzii

Nu am concluzii cât am întrebări: de ce pleacă românii din țară, dar vin totuși în numere mari să voteze? Cine sunt acești oameni care pleacă? Ce i-a împins să se arunce în necunoscut? Ce poate face România pentru a dovedi cetățenilor ei că mai merită o șansă?

A consemnat Diana Voica, româncă stabilită în Marea Britanie

Sursa foto: Diana Voica