Impurități descoperite în vaccinurile Moderna, în Japonia. 1,63 de milioane de doze nu vor fi utilizate până la finalizarea anchetei
Japonia a anunţat joi suspendarea utilizării a 1,63 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 produse de compania americană Moderna, după semnalarea prezenţei unor impurităţi în trei loturi distribuite în ţară, anunță Agerpres, citând AFP.
Grupul farmaceutic nipon Takeda, care importă şi distribuie în Japonia vaccinul Moderna, a declarat într-un comunicat că a primit „sesizări de la mai multe centre de vaccinare, potrivit cărora corpuri străine au fost descoperite în fiolele de vaccin sigilate care proveneau din loturi specifice”. „După consultări cu Ministerul Sănătăţii, am decis să suspendăm utilizarea vaccinului” din loturile vizate începând de joi, respectiv 1,63 de milioane de doze în total, a adăugat Takeda.
Grupul japonez a cerut Moderna să efectueze „o anchetă urgentă” pe această temă. Contactată de AFP, compania americană nu a răspuns până acum la aceste informaţii. Fără a detalia natura impurităţilor detectate, Takeda a precizat că nu a primit până acum sesizări privind eventuale riscuri pentru sănătate legate de dozele afectate. La rândul său, Ministerul japonez al Sănătăţii a precizat că va coopera cu Takeda pentru a distribui doze alternative, în scopul evitării unei întreruperi a programului naţional de vaccinare, care accelerează în ultimele luni, după ce a pornit mai lent.
Circa 43% din populaţia Japoniei e vaccinată cu schema completă, dar în prezent există o veritabilă dezbatere în ţară după înregistrarea unui nivel record de infectări cotidiene cu COVID-19, din cauza în special a variantei Delta, mai rezistentă şi mai contagioasă.
Cea mai mare parte a arhipelagului este acum vizată de restricţii împotriva COVID-19, dar acestea rămân limitate şi eficacitatea lor îndoielnică, în condiţiile în care mijloacele coercitive ale guvernului pentru a le impune sunt restrânse, notează AFP.
Sursa foto: Agentia Europeana a Medicamentului / Twitter
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
5 comentarii