G4Media.ro

În Belarus au fost graţiați 31 de deţinuţi condamnaţi pentru „extremism” /…

Sursa foto: Administrația Prezidențială din Belarus

În Belarus au fost graţiați 31 de deţinuţi condamnaţi pentru „extremism” / În ultimele luni, preşedintele Lukaşenko, aflat la putere din 1994, a graţiat în mai multe rânduri persoane reţinute pentru că au protestat împotriva guvernului

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a graţiat joi 31 de persoane închise pentru „extremism”, o acuzaţie folosită adesea împotriva oponenţilor politici, a anunţat preşedinţia Belarusului, ţară aliată Rusiei în care orice critică la adresa puterii este aspru reprimată, relatează AFP, transmite Agerpres.

Printre deţinuţii graţiaţi se numără două femei, precum şi 17 persoane care suferă de boli cronice şi trei persoane cu dizabilităţi, a anunţat preşedinţia într-un comunicat.

În ultimele luni, preşedintele Lukaşenko, aflat la putere din 1994, a graţiat în mai multe rânduri persoane reţinute pentru că au protestat împotriva guvernului: 67 au fost eliberate în septembrie şi alte 30 în august.

Potrivit ONG-ului pentru drepturile omului Viasna, alte 20 de persoane au fost eliberate în iulie, după ce şi-au ispăşit pedeapsa, iar 18 au fost „graţiate”.

Această ţară cu o populaţie de aproximativ zece milioane de locuitori are încă aproape 1.300 de deţinuţi politici, potrivit acestei organizaţii, aflate în vizorul autorităţilor.

La putere de 30 de ani, Aleksandr Lukaşenko a înăbuşit în mod repetat mişcările de protest. El intenţionează să candideze pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale din 26 ianuarie 2025.

În ultimii patru ani, mii de persoane au fost arestate, iar oponenţi, activişti şi jurnalişti au fost condamnaţi la pedepse grele, în timp ce sute de mii de cetăţeni din Belarus au fugit din ţară, mai ales în Polonia vecină.

Potrivit liderei opoziţiei din Belarus, aflată în exil, Svetlana Tihanovskaia, zeci de deţinuţi politici se află într-o stare de sănătate „critică”, iar „vieţile lor sunt în mare pericol” în închisoare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează