În ciuda războiului din Ucraina, NATO caută încă planuri credibile pentru flancul estic al Europei (analiză Le Monde)

• Analiză semnată de Elise Vincent în Le Monde

La mai bine de un an de la începutul războiului din Ucraina și în ciuda transferului masiv de echipamente militare către Kiev din februarie 2022, aliații NATO se confruntă în continuare cu o problemă spinoasă: coordonarea eforturilor lor pe flancul estic al Europei, în special în domeniul terestru, pe termen lung.

Întrucât summitul anual al Alianței Atlantice va avea loc la Vilnius pe 11 și 12 iulie, problema planurilor militare ale NATO ar trebui să fie unul dintre principalele subiecte de discuție.

În urmă cu un an, la summitul de la Madrid, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg făcea presiuni pentru anunțarea obiectivului de a asigura Alianței o forță de reacție rapidă de cel puțin 300.000 de oameni bine pregătiți, față de cei 40.000 de soldați, a căror pregătire fusese până acum întâmplătoare. Ideea era ca europenii să poată furniza cel puțin jumătate din forța militară necesară pentru apărarea continentului, dacă de exemplu Statele Unite ar fi ocupate în zona Indo-Pacifică din cauza Chinei. Dar, un an mai târziu, realizarea acestei ambiții pare încă incertă.

Chiar dacă aliații ar urma să decidă schimbări importante la Vilnius, „schimbările de până acum au fost modeste”, rezumă un studiu aprofundat al Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS) publicat la sfârșitul lunii iunie. Potrivit IISS, noul „model de forță” al NATO, dezvoltat în ultimele luni, include un prim eșalon de 100.000 de militari, susceptibil să fie dislocat în zece zile, un al doilea eșalon de 200.000 de militari, posibil de mobilizat într-o lună, și un eșalon final de 500.000 militari, care ar trebui să fie gata în șase luni.

„Întrebarea crucială este dacă aliații sunt serioși de data aceasta, spre deosebire de perioada de după 2014”, adică după anexarea Crimeei de către Rusia, subliniază IISS.

Peste 30.000 de soldați sunt acum pre-poziționați pe flancul estic. Pe lângă aceste forțe terestre, există și avioane și nave dislocate sub comanda Alianței. Aceste trupe sunt integrate în principal cu batalioanele create în 2014 în țările baltice și în Polonia, apoi cu cele care s-au adăugat în 2022 în Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia. Dar trecerea la o treaptă superioară de viteză, în ceea ce privește numărul militarilor, este blocată de unele state-majore.

Franța, de exemplu, are în România un batalion de o mie de soldați, echipat în special cu o duzină de tancuri Leclerc. Dintre acești bărbați, o treime mică este destinată funcționării sistemului de apărare aeriană Mamba, de pe malul Mării Negre. NATO ar dori să mărească aceste numere la nivelul de brigadă (aproximativ 4.000 de oameni). Dar, deocamdată, Franța a dislocat la fața locului doar un cartier general de brigadă de aproximativ zece persoane.

Cauza principală a acestor blocaje: rezervele slabe în oameni și materiale. Majoritatea armatelor europene – cu excepția Franței, Germaniei, Poloniei și Regatului Unit – nu depășesc 30.000 de oameni. În cazul Franței, în ciuda terminării operațiunii Barkhane din Sahel, aproximativ 2.500 de soldați sunt încă dislocați în Niger și Ciad. Operațiunea de supraveghere a teritoriului mobilizează zilnic, în medie, 7.000 de militari.

În timp ce sprijinul pentru Ucraina continuă, iar creșterile cheltuielilor militare nu au neapărat un rezultat imediat, „este complicat pentru multe armate /europene/ să promită ceva NATO”, rezumă Yohann Michel, cercetător la IISS și coautor al raportului publicat la sfârșitul lunii iunie. „Planurile militare ale NATO sunt în mod inerent un exercițiu complicat, în special prin integrarea noilor țări [Finlanda și, eventual, Suedia]. Unele țări știu foarte bine că au o disponibilitate mai mică de 20% în cazul unora dintre echipamentele lor”, adaugă specialistul.

Dintre aliații europeni, Germania este elevul cel bun. Berlinul a promis, pe 26 iunie, instalarea „permanentă” a 4.000 de noi militari în Lituania, unde sunt deja dislocați 800. Berlinul este, de asemenea, singura capitală care și-a dezvăluit nivelul de ambiție pentru forța de reacție rapidă a NATO: o divizie (aproximativ 10.000 de oameni) până în 2025 și trei până în 2032. O cifră care lasă fie sceptice, fie nemulțumite cercurile militare ale Vechiului Continent. Deși Bundeswehr este încă considerată inactivă, Franța poate desfășura o singură divizie sub comanda NATO în cazul unei crize. Și asta în ciuda celor 413 miliarde de euro promise de legea de programare a bugetului militar până în 2030.

Scenarii de lucru multiple

Diferențele de poziție dintre aliați trebuie legate în special de diferențele de evaluare a scenariilor pe care lucrează NATO pentru a-și planifica nevoile militare pentru următorii ani. În scenariul „nivel zero”, conform IISS, amenințarea rusă în afara Ucrainei ar rămâne pe tărâmul războiului hibrid, cu operațiuni regulate de destabilizare ca astăzi, dar sub pragul conflictului deschis. Într-un așa-numit scenariu „Bătălia 1”, Rusia ar captura o porțiune de teritoriu dintr-un stat membru al Alianței, dar ar fi respinsă rapid înapoi de forțele trimise acolo. Iar în cele mai dure scenarii, aliații ar fi nevoiți să organizeze o contraofensivă mai mult sau mai puțin de durată pentru a-și atinge scopurile.

„Problema este că Germania și Polonia sunt singurele țări mari pentru care securitatea flancului estic este principala preocupare”, explică Michel. O țară precum Danemarca trebuie să aibă grijă să păstreze trupe de rezervă pentru a asigura apărarea Groenlandei. Țările de Jos ar putea dori să sprijine țările baltice, dar sunt, de asemenea, dornice să poată veni în ajutorul Norvegiei și Finlandei. În ceea ce privește Regatul Unit și Franța, au multe alte amenințări pe radare”.

Rămâne problema logistică. Mulți aliați sunt precauți în ofertele lor către NATO, deoarece nu au capacități de transport sau de suport pe care le-ar implica o desfășurare mai mare și mai îndelungă de forțe.

Războiul din Ucraina nu a avut, în această etapă, niciun efect major asupra problemei spinoase a mobilității militare în Europa. Pentru a evita logistica excesiv de complicată în cazul unui derapaj al conflictului ucrainean sau al altor amenințări rusești, Germania pariază pe trupe „permanente” în Lituania, și nu pe rotații de câteva luni.

sursa: Le Monde (traducer: Rador/ Ruxandra Lambru)