G4Media.ro

În contextul polemicii pe tema filmului „Arsenie. Viaţa de apoi” care va…

captura video

În contextul polemicii pe tema filmului „Arsenie. Viaţa de apoi” care va fi difuzat la Festivalul Astra, Ministerul Culturii arată că n-are responsabilități legale de a interveni în programul evenimentului

Ministerul Culturii a transmis, miercuri, că, în măsura în care ar interveni în planificarea şi în conţinutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, s-ar situa în afara responsabilităţilor legale şi ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare, relatează Agerpres.

Precizarea ministerului vine în contextul dezbaterii generate în spaţiul public privind filmul „Arsenie. Viaţa de apoi” al regizorului Alexandru Solomon, care urmează să fie difuzat la Festivalul Astra de la Sibiu.

Potrivit Ministerului Culturii, Constituţia, aşa cum a fost modificată şi completată prin legea de revizuire din 2003, prevede, la articolul 30, alineatele 1 şi 2, că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, iar „cenzura de orice fel este interzisă”.

De asemenea, Legea fundamentală mai stipulează, la articolul 30, alineatul 8, că „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii”.

„Ministerul Culturii, ca autoritate publică centrală, are obligaţia de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuţiilor conferite prin lege şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea şi în conţinutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităţilor legale şi ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare. Conţinutul producţiilor culturale care generează controverse în spaţiul public merită abordat de părţile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranţei şi al respectului pentru demnitatea umană, care să ţină cont atât de prevederile legale, cât şi de sensibilităţile legitime ale multor cetăţeni români”, a explicat ministerul, într-un comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...