G4Media.ro

În Europa se află deja peste şapte milioane de refugiaţi proveniţi din…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

În Europa se află deja peste şapte milioane de refugiaţi proveniţi din Ucraina / 2,4 milioane se află în Rusia şi 1,3 milioane în Polonia

Numărul refugiaţilor proveniţi din Ucraina care au ajuns în alte ţări din Europa ca urmare a invaziei ruse, declanşată în urmă cu mai bine de jumătate de an, a depăşit miercuri şapte milioane, potrivit statisticilor actualizate zilnic de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), transmite Agerpres, care citează EFE.

Dintre aceştia, 2,4 milioane se află în Rusia şi 1,3 milioane în Polonia, în timp ce alte comunităţi importante de refugiaţi au ajuns în ţări vecine Ucrainei, precum Republica Moldova (90.500 de refugiaţi), Slovacia (90.600 de refugiaţi) sau România (86.000 de refugiaţi). În restul Europei, ţările care găzduiesc un număr mare de refugiaţi din Ucraina sunt Germania (670.000 de refugiaţi), Republica Cehă (423.000 de refugiaţi), Italia (151.000 de refugiaţi) şi Spania (139.000 de refugiaţi).

De la începerea invaziei ruse, la 24 februarie, UNHCR a consemnat 11,9 milioane de ieşiri din Ucraina, dar şi 5,3 milioane călătorii de întoarcere a cetăţenilor ucraineni în ţara lor.

În prezent, exodul ucrainean depăşeşte alte afluxuri de acest fel. Spre exemplu, 6,8 milioane de venezueleni şi-au părăsit ţara începând din 2014 din cauza crizei politice şi economice, iar 6,7 milioane de sirieni au fugit din calea războiului civil după mai bine de un deceniu de violenţe.

Celor şapte milioane de refugiaţi li se adaugă alte 6,9 de milioane de persoane strămutate în interiorul graniţelor Ucrainei din cauza conflictului, potrivit statisticilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Hmmm. Ucraineni refugiați in Rusia, tara agresoare? Si nu unu, doi – ci 2 milioane?
    Sunt contorizați etnicii ruși fugiți din estul Ucrainei sau cum?

  2. Este o stire la misto? Peste 2 milioane de „refugiati” in Rusia 😀

  3. Rusia nu e Europa!

    • Nu, nu e.
      Rusia = ceva Europa + multa Asia.

  4. Sunt contorizați ucrainienii luați din regiunile cucerite și duși in Siberia să fie exterminați!

    • Sunt nenunarate articole de presa unde se descriu metodele prin care cetatenii ucraineni din zone de conflict sunt dusi cu forta inspre est (manati ca vi.tele) Iesirile inspre zonele controlate de ucraineni sunt blocate de armata rusa si orice tentativa de a ocoli sau de a trece de ele sunt intampinate cu fox de arma. Asta se intampla Inca de la inceputul conflictului si sunt nenumarate cazuri de civili nevinovati impuscati de fortele ruse dupa ce au incercat sa treaca inspre partea ucraineana

  5. Păi,tot pe acolo suntem și noi ca număr,dar la noi nu a fost/este război!