G4Media.ro

”În fiecare oră, cel puţin un român moare de cancer” (medic pneumolog)

sursa foto: Pexels

”În fiecare oră, cel puţin un român moare de cancer” (medic pneumolog)

Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, medic primar pneumolog şi manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, afirmă că unu din cinci cazuri de cancer bronho-pulmonar este provocat nu de fumat, ci de alte cauze. ”Trebuie să fim conştienţi că în fiecare oră, cel puţin, un român moare de cancer”, arată medicul, transmite News.ro.

”Într-adevăr, 80% din cancerul bronho-pulmonar este dat de ţigară, dar 20% este dat de expunerea la biomasă, adică la ardere de cărbune sau de lemne, expunerea la radon – şi aici suntem pe locul patru în Uniunea Europeană la acest gaz inert, dar care este foarte cancerigen şi pe care nu îl simţim pentru că este incolor, inodor -, expunerea la microparticule, factori poluanţi. Deci sunt o mulţime de factori şi la aceştia se adaugă, în ultimul timp, şi transmisia genetică. Trebuie să fim conştienţi că cel puţin în fiecare oră, un român moare de cancer”, a afirmat Cristian Oancea, joi seară, la Medika Tv.

El a explicat că în cazul femeilor creşte mortalitatea în ceea ce priveşte cancerul pulmonar, arătând că datele indică faptul că neoplasmul de sân metastazează în plămân.

”Trebuie să fim conştienţi că doar politicile de prevenţie, adică stop fumat, şi programele de screening prin computer tomograf de torace cu doze scăzute sunt singurele aspecte, în acest moment, cu care noi putem să scădem mortalitatea”, a adăugat medicul.

El a arătat că investigaţia computer tomograf de torace cu doze scăzute iradiază cât patru radiografii, în condiţiile în care un computer cu doze normale este mult mai iradiant. Computerul tomograf de torace cu doze scăzute poate depista boala mult mai bine decât o radiografie.

”Faptul că noi am renunţat la fumat este foarte bine, pentru că scade riscul de a face cancere sau infarct. Dar 60% din pacienţii cu cancer bronho-pulmonar sunt foşti fumători, deci faptul că ai renunţat la ţigară nu înseamnă că riscul e zero. În plămânii noştri sunt acei carcinogeni care în timp dezvoltă acele tumori. Din nefericire, plămânul neavând receptori de durere, cum este şi sânul şi creierul, aceste tumori cresc, se dezvoltă, şi în 80% din cazuri pacienţii vin la noi pentru o infecţie”, a explicat medicul.

El e de părere că datele oficiale privind incidenţa cancerului bronho-pulmonar sunt incomplete, explicând că sunt numeroşi vârstnici care nu vor să meargă mai departe cu investigaţiile, dar care au toate simptomele bolii, fără a fi diagnosticaţi, în final.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...