În haosul din Orientul Mijlociu, singurul învingător este Vladimir Putin

Numiți-l Bismarck sau, având în vedere teatrul de acțiune, Putin al Arabiei. Dar este evident că în noua mare incertitudine cauzată de retragerea americană și de ofensiva turcă din Siria, un lucru este clar: în momentul de față, adevăratul câștigător al marelui haos din Orientul Mijlociu este președintele rus, se arată într-o analiză publicată de portalul italian Il Sole 24 Ore, preluată de Rador.

Turcii știu cum au început această nouă aventură cu ambiții otomane; acum însă, încep să se îndoiască dacă știu şi cum îi vor pune capăt.

Americanii ies dintr-un conflict care nu-i mai interesează. În mod legitim, ei au dreptul să stabilească ce regiuni ale lumii contribuie la definirea interesului lor național. Însă modul în care Donald Trump a ordonat retragerea va face din Statele Unite o putere nesigură chiar și în acele regiunile ale lumii care rămân fundamentale: va fi greu pentru coreenii din sud și pentru japonezi să se simtă liniștiți atunci când Trump va relua negocierile nucleare cu Coreea de Nord.

Noua putere a Rusiei lui Putin

Rusia este cea care-i permite sirianului Bashar Assad să-și lanseze trupele pentru recucerirea nordului Siriei şi în același timp tot Rusia are puterea de a trata cu Recep Erdoğan, sfătuindu-l să fie moderat și oferindu-i în schimb lucruri concrete. Moscova este un furnizor militar net al Turciei: vinde într-o țară NATO (armata turcă este a doua cea mai mare armată a Alianței Atlantice după cea americană), un sistem de rachete creat pentru a doborî aeronavele NATO. Acum, trupele rusești patrulează granița dintre Turcia și Siria, confirmând influența Moscovei după retragerea Statelor Unite.

Nu este greu să ai un succes atât de mare atâta timp cât la Casa Albă se află un președinte aşa de inadecvat: poate chiar convenabil dacă e să ne gândim la suspiciunile din dosarul Russiagate. Dar, cu mult înainte ca Donald Trump să ajungă pe scenă cu ideile sale confuze şi cabotine despre lume, diplomaţia rusă era net superioară celei americane. Între Teheran și Riad, Washingtonul nu poate vorbi decât cu cel de-al doilea. Moscova, cu ambii. Ministrul de externe Lavrov tratează cu Israel, Hamas și Hezbollah: în timp ce, dacă secretarul de stat american, fie el democrat sau republican, ar încerca să contacteze cele două organizații, și-ar pierde locul de muncă.

Putin era protectorul regimului sirian, iar acum este și noul salvator al kurzilor. Nu e doar o chestiune de onoare, de dorinţă de revanşă a unei țări care nu poate concura cu America şi nici cu China la capitolul economie. Spre deosebire de Statele Unite, din punct de vedere geografic, Rusia este foarte aproape de Orientul Mijlociu. Levantul mediteranean, semiluna fertilă, Marea Neagră, Dardanelele, Tigrul, Eufratul și Golful sunt esențiale pentru securitatea rusă.

Numai că pentru Putin, pentru ministrul său de externe Lavrov și pentru generalii săi, va fi din ce în ce mai greu să țină pasul marșului triumfal. În anii șaptezeci și americanii au fost tratați de arabi ca nişte eliberatori: hărțuit deja de Watergate, Richard Nixon, aflat în vizită la Cairo, a fost transportat în triumf de egipteni. Acum, depinde de Rusia să nu dezamăgească prea multe așteptările și să ştie să ‘navigheze’ deasupra problemelor complexe ale regiunii.

Pentru a evita un război care i-ar compromite imaginea, Putin trebuie să-l convingă pe Erdoğan să-și oprească ofensiva; să devină un mediator între saudiți și iranieni şi să încerce să-și mențină prietenia cu Bibi Netanyahu și cu israelienii de origine rusă, cultivând în acelaşi timp alianța strategică cu Iranul și regimul sirian.

Istoria ne învață că în Orientul Mijlociu succesul celui care vine din afară pentru a ocupa un loc lăsat de alții este întotdeauna efemer. Când se deschide un gol, mai devreme sau mai târziu, acel spaţiu este ocupat: este o lege a naturii și a geopoliticii. Numai că umplerea golului nu este niciodată o operaţiune ușoară.

Articol de Ugo Tramballi / Traducerea: Cătălina Păunel