G4Media.ro

În Israel, prima victimă a coronavirusului este un supravieţuitor al Holocaustului, originar…

În Israel, prima victimă a coronavirusului este un supravieţuitor al Holocaustului, originar din Ungaria / Israelul recurge la supravegherea tehnologică masivă pentru a frâna pandemia

Bărbatul, în vârstă de 88 de ani, a fost transportat în urmă cu o săptămână la spital cu grave probleme respiratorii de la un cămin de bătrân, unde a fost instituită carantina.

În Israel, primul pacient contaminat cu coronavirus a decedat la spitalul Saare Cedek din Ierusalim, a informat sâmbătă mass-media locală. Bărbatul, în vârstă de 88 de ani, care suferea şi de alte boli cronice, a fost locuitorul unui cămin de bătrâni din Ierusalim, unde lucra şi un voluntar care era infectat cu coronavirus. Bărbatul a fost transportat în spital cu o săptămână în urmă cu probleme respiratorii din căminul de bătrâni, care se afla în carantină.

Potrivit portalului ziarului de limbă engleză The Jerusalem Post, bărbatul a fot un supravieţuitor al Holocaustului, originar din Ungaria, care a lăsat în urma sa patru copii şi 18 nepoţi.

În evidenţa Ministerului Sănătăţii, în Israel sunt în prezent 705 persoane infectate cu coronavirus, din care 11 sunt în stare critică, sunt conectaţi la aparate de respiraţie, iar starea de sănătate a celor 18 pacienţi prezintă o gravitate medie.

În prezent, cele 2.200 de teste efectuate zilnic sunt verificate în 21 de laboratoare şi încă nu au fost deschise cele şapte puncte de testare în marile oraşe, în primul rând din cauza lipsei mijloacelor necesare pentru prelevarea probelor.

Vineri a început să funcţioneze primul punct de testare în Tel-Aviv sub supravegherea angajaţilor Serviciului de Ambulanţă şi a Ministerului Sănătăţii. Astfel, în parcul Jarkon se pot prezenta, după o stabilire prealabilă, cei care sunt în carantină şi au simptome specifice coronavirusului. În opinia ministrului apărării, Naftali Bennet, la nivel naţional ar trebui efectuate zilnic 30 de mii de teste. Potrivit  specialiştilor, citaţi de publicaţia Haarec, în Israel sunt zile critice care vor demonstra cât de eficiente au fost măsurile luate până în prezent de Guvernul israelian, respectiv în ce măsură se va răspândi epidemia în ţară. (Sursa: Nepszava / Traducerea: Rozália Gănciulescu (Rador)

Israelul recurge la supravegherea tehnologică masivă pentru a frâna pandemia

Israelul a autorizat serviciile de contraspionaj să treacă la supravegherea electronică a populației sale pentru a opri propagarea Covid-19. Instrumentele utilizate sunt aceleași ca și cele care servesc luptei contra terorismului și sunt foarte invazive pentru viața privată

Contra coronavirusului, contraspionajul sare în ajutor. Shin Beth-ul israelian poate, de joi, 19 martie, să folosească pentru toată populația o armată de supraveghere tehnologică de masă destinată să lupte contra terorismului.

Serviciul de informații a fost autorizat de guvern să urmărească prin urma digitală telefoanele tuturor locuitorilor din țară pentru „a face procedura de anchetă epidemiologică [privind Covid-19] mai eficientă și să poată contacta mai ușor persoanele expuse unor indivizi purtători de virus”, a explicat ministerul israelian al sănătății.

„Trebuie să intrați în carantină”

“Dragă Karina, conform datelor noastre ați fost în contact apropiat cu un purtător de coronavirus pe 6 martie 2020. Trebuie să intrați în carantină până pe 20 martie 2020 pentru a vă proteja apropiații și publicul”. Acest mesaj tip – postat pe Twitter de televiziunea publică israeliană – va fi trimis tuturor israelienilor care s-au aflat la mai puțin de doi metri de o persoană contaminată timp de 19 minute sau mai mult. Circa 400 de indivizi au fost deja avertizați grație acestui dispozitiv foarte controversat, a arătat ministerul Sănătății joi.

Pentru a urmări astfel traseul mișcărilor populației, Shin Beth accesează telefonul persoanelor care au fost testate pozitiv cu Covid-19 în Israel, adică 667 de cazuri la această dată. Agenții serviciului de informații pot consulta apoi datele de geolocalizare ale telefonului pentru a reface traseul deplasărilor acestor indivizi. Vor accesa și datele de pe smartphoanele tuturor contacţilor lor pentru a încerca să identifice cine s-a găsit în proximitatea purtătorului de virus.

Din carnet de adrese în carnet de adrese, Shin Beth va putea astfel supraveghea în timp real mișcările întregii populații israeliene, subliniază cotidianul The Times of Israel. Sunt metode comparabile cu cele pe care spionii israelieni le folosesc pentru a urmări traseul suspecților de activități teroriste în Cisiordania și în Fâșia Gaza, notează cotidianul “Le Monde”.

Cu o diferență. Programele de supraveghere a activităților teroriste trebuie validate de Parlamentul israelian și sunt puse sub controlul tribunalelor.

Nimic de acest fel de astă dată. Decizia de utilizare a acestor instrumente excepționale a fost luată “de urgență”, marți, 17 martie, în ziua în care Parlamentul trebuia să-și preia funcțiile, ceea ce a permis guvernului să treacă peste obligația de a consulta Comisia de informații, care nu era încă formată.

Curtea supremă, foarte rezervată

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a recunoscut că asemenea măsuri nu au fost niciodată aplicate pe o asemenea scară pe teritoriul național și “implică un anumit nivel de încălcare a vieții private a cetățenilor”. Dar el le-a justificat prin urgența situației sanitare, afirmând că Israelul nu dispune de luxul de a aștepta ca toate instituțiile să fie instalate. Țara trece, într-adevăr, printr-o gravă criză politică și niciun partid nu este în stare să formeze un guvern care să dispună de o majoritate în Parlament, de un an de zile.

Dar justificările guvernului nu au convins organizațiile de apărare a libertăților individuale și pe opozanții lui Benjamin Netanyahu. “Trecem printr-o perioada excepțională care necesită să se ia măsuri excepționale pentru a salva vieți, dar aceasta nu justifică să acționeze astfel în forță fără să se supună unui control democratic”, a afirmat Benny Ganz, liderul partidului centrist Albastru Alb și principalul opozant al prim-ministrului actual. Curtea Supremă s-a arătat și ea foarte severă față de această supraveghere în masă. Sesizată de asociații de apărare a drepturilor omului, cea mai înaltă autoritate judiciară a recunoscut oportunitatea recurgerii la acest tip de tehnologie, dar a criticat lipsa unui control al Parlamentului. Ea a dat guvernului cinci zile termen să se supună măsurilor Comisiei parlamentare de informații sub ameninţarea interzicerii ca Shin Beth să se joace de-a Big Brother pe teritoriul național.

China, Coreea de Sud, Israel și apoi?

Dezbaterile din Israel sunt simptomatice pentru tentația anumitor state de a pune apărarea vieții private între paranteze pentru a lupta mai bine contra Covid-19. China a arătat calea întărindu-și dispozitivul de supraveghere a populației – desfășurând drone pe cerul din Wuhan, obligându-i pe chinezi să folosească o aplicație permițând autorităților să le urmărească deplasările – pentru a controla mai bine focarele de epidemie.

În afară de Israel, Taiwanul este singurul alt stat care supraveghează deschis telefoanele populației pentru a lupta contra răspândirii coronavirusului. Micul teritoriu insular a împins logica și mai departe permițând poliției să acceseze aceste date pentru a se asigura că indivizii plasați în carantină respectă izolarea. O extindere a puterilor de supraveghere tehnologică la forțele de ordine pe care Curtea Supremă israeliană a interzis-o expres.

Iranul, în ce-l privește, a fost acuzat că utilizează o aplicație de sănătate pentru smartphone pentru a colecta cât se poate de multe date personale privindu-i pe cetățeni. Acest serviciu, prezentat ca un instrument pentru identificarea simptomelor contaminării, transferă autorităților iraniene informații privind geolocalizarea și identitatea proprietarului telefonului.

Dacă exemplele de țări care au căzut în supraveghere electronică în toate privințele sunt rare, nu este decât un început, estimează autorii unui studiu britanic privind politicile ce trebuie duse pentru a lupta contra coronavirusului, care a inspirat guvernele britanic și american. “Aceste instrumente permit clar să se facă politicile de izolare mai eficiente și pot să se dovedească utile, cu condiția de a rezolva problemele de protecție a vieții private”, scriu ei.

Londra și Washingtonul au anunțat de altfel, în ultimele zile, că lucrează la soluții tehnologice similare cu cele utilizate de Israel pentru a alerta prin telefon persoanele care au intrat în contact cu indivizi contaminați. Dar cele două țări au promis că în cazul lor cheile supravegherii nu vor fi date lui James Bond sau Jack Bauer și că cetățenii vor putea alege dacă permit sau nu accesul la datele lor telefonice. (Sursa: France 24 / Traducere: Gabriela Sîrbu (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Perioada a fost comunicata, nu e pe perioada nedeterminata ca in Romania.
    In felul asta vor scurta carantina cetatenilor lor si vor gasi pe cei cu pericol de deces pentru spitalizare.
    Daca ramane sistemul activ vesnic intr-adevar un abuz fara legatura cu virusul

    La noi nu s-au facut teste, proprii angajati ai statului sunt cei care au infectat sute de persoane si au inchis spitalul Gerota, nu sunt masti, spirt, dezinfectante, nu izoleaza zecile de mii intoarse din Italia si Spania.

    In schimb e mare disperare ca noi toti care munceam in tara sa stam in casa pentru 10 saptamani sau mai mult, nu se stie. Toate spitalele blocate, 80% operatii anulate, fara cabinete stomatologice etc.
    Degeaba mai testeaza acum in RO. la noi fiind speranta de viata mult sub 90, nu au cum sa fie suprasolicitate spitalele cu covid. Sunt azi 433 cazuri si erau doar vreo 2 in stare grava.
    Blocheaza 80% din operatii si o sa vezi ca o sa moara pe capete sute sau mii din aia pe care ii puteai salva.

  2. Tanti Rozi, toată stima pentru traducere, dar se scrie Shaare Zedek – nu Cedek, și Yarkon – nu Jarkon.
    Toda raba!