
În mai multe comune ieşene apa potabilă va fi furnizată după program timp de o lună, pe fondul secetei şi al temperaturilor ridicate
Apa potabilă este furnizată în mai multe comune ieşene după program, dimineaţa şi seara, conducerea societăţii Apavital precizând că a luat această decizie întrucât resursele de apă din rezervoarele de înmagazinare se epuizează cu rapiditate şi este necesară refacerea stocurilor, relatează News.ro.
Potrivit ApaVital, vor fi afectaţi locuitorii din comunele Focuri, Belceşti, Româneşti, Coarnele Caprei, Gropniţa, Todireşti şi Lespezi. În aceste localităţi, apa potabilă va fi furnizată după program, câteva ore dimineaţa şi alte câteva ore seara.
Măsura va fi aplicată începând de miercuri şi până pe 31 iulie.
ApaVital le reaminteşte utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creştere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăţi în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
Pe de altă parte, locuitorii comunei ieşene Miroslava sunt îndemnaţi de către Primărie să consume apa potabilă în mod raţional, pe fondul secetei şi a temperaturilor ridicate
„Facem un apel la spiritul civic al cetăţenilor din comuna Miroslava şi recomandăm evitarea udatului excesiv al grădinilor şi culturilor agricole şi utilizarea apei potabile numai pentru igiena personală şi în scop menajer. Ţinem permanent legătura cu operatorul regional de apă şi canalizare pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru toţi cetăţenii comunei”, susţin reprezentanţii Primăriei Miroslava, într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
Conducerea primăriei Miroslava aminteşte că Agenţia Naţională de Meteorologie anunţă că va urma o perioadă cu vreme caniculară.
„Seceta şi temperaturile ridicate din ultima perioadă au dus la scăderea nivelului apei din pânza freatică, fapt care a determinat companiile de apă din mai multe zone ale ţării să raţionalizeze furnizarea serviciului de distribuţie apă potabilă către consumatori”, mai arată reprezentanţii primăriei localităţii Miroslava.
sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu