În Masivul Retezat a căzut prima ninsoare din acest sezon
Prima ninsoare din actualul sezon a căzut în Masivul Retezat, la peste 1.800 de metri altitudine, iar timpul s-a răcit considerabil, salvamontiştii atrăgând atenţia turiştilor că trebuie să se echipeze pentru vreme de iarnă, deşi suntem încă într-o lună de toamnă.
Primii fulgi au putut fi văzuţi în preajma refugiului montan situat în apropierea Lacului Bucura, din Parcul Naţional Retezat, la 2.040 metri altitudine, dar şi în alte zone ale masivului.
„Este prima ninsoare de anul acesta. Stratul de zăpadă are o grosime de 1-2 centimetri şi, cu siguranţă, se va topi, dar este primul semn că de acum va trebui să luăm foarte serios în calcul venirea sezonului friguros”, a declarat, luni, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Tot de luni, vor fi retrase echipele de salvamontişti care au efectuat în această vară serviciul de permanenţă în zona de creastă a Masivului Retezat, cum ar fi refugiile de la Lacul Bucura şi Poiana Pelegii sau cele de la Pietrele şi Buta. Activitatea se va concentra pe staţiunile montane, unde iarna vin foarte mulţi turişti, fără să fie neglijate însă celelalte zone sau trasee de mare interes.
Şeful Salvamont Hunedoara a estimat că în această vară numărul turiştilor care au vizitat Retezatul a depăşit 70.000 de oameni, în creştere faţă de anii anteriori.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii