În Parlament sunt două proiecte de vot prin corespondență: USR propune extinderea acestei posibilități și pentru românii din țară / PNL vrea și vot electronic, dar limitează opțiunea exclusiv la românii din diaspora
În Parlament există în acest moment două inițiative legislative privind votul prin corespondență, una aparținând USR și care vizează extinderea posibilității de a vota de la distanță și pentru românii din țară, iar un al doilea proiect aparținând PNL, care propune și introducerea votului electronic, dar care limitează această opțiune exclusiv pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate.
Ambele proiecte au fost înregistrate la Parlament anul trecut și au fost respinse de Senat, prima cameră sesizată. Inițiativele sunt acum în Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, putând fi puse oricând, inclusiv săptămâna viitoare, pe ordinea de zi pentru dezbatere și vot final. Camera Deputaților este for decizional.
În România există o lege a votului prin corespondență (L288/2015), dar aceasta vizează doar alegerile parlamentare și exclusiv românii cu domiciliul în străinătate. Actul normativ a fost adoptat în 2015 și aplicat, pentru prima și singura oară, la alegerile parlamentare din 2016, dar, din cauza procedurilor complicate pe care românii din diaspora trebuiau să le îndeplinească pentru a putea vota prin corespondență, actul normativ a fost un eșec. S-au înscris în registrul electoral doar 8.889 de persoane și au votat abia 4.561, în condițiile în care în afara granițelor sunt, potrivit estimărilor, în jur de 4 milioane de români.
Un al treilea proiect, privind exclusiv votul electronic, a fost înregistrat de USR la Senat în martie anul acesta, dar nu a apucat încă să intre în dezbatere (vezi aici o descriere detaliată a inițiativei).
Propunerea USR: Extinderea votului prin corespondență și pentru românii din țară, nu doar pentru cei din diaspora
Inițiativa legislativă depusă de USR în primăvara anului trecut aduce două mari noutăți:
- posibilitatea ca și românii din țară să poată vota prin corespondență
- introducerea votului prin corespondență și la alegerile prezidențiale, pe lângă cele parlamentare (Senat și Camera Deputaților), așa cum prevede limitativ legea din 2015
De asemenea, alte propuneri vizează debirocratizarea procedurilor de înscriere în registrul electoral și schimbarea modalității de transmitere către alegători a documentației necesare votării prin corespondență
În expunerea de motive a inițiativei, parlamentarii USR arată că legea din 2015 este ineficientă din următoarele cauze: restrângerea posibilității de exercitare a dreptului de vot prin utilizarea serviciilor poștale doar la categoria cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate, birocratizarea excesivă la momentul transmiterii cererii prin care alegătorul își exprimă intenția de a vota prin această modalitate, insuficienta și inexacta informare a alegătorilor cu privire la etapele și termenele corespunzătoare votului prin corespondență, neîncrederea alegătorilor în serviciile poștale din România, la care se adaugă numeroasele lacune și necorelări din lege.
Pe 3 octombrie 2018, inițiativa legislativă a fost însă respinsă cu 72 de voturi ”împotrivă”, 28 de voturi ”pentru” și o abținere.
Propunerea PNL: Introducerea votului electronic și extinderea acestei modalități de a vota la alegerile prezidențiale și la cele europarlamentare
Inițiativa legislativă depusă de PNL în octombrie anul trecut introduce mai multe noutăți față de proiectul USR, dar limitează posibilitatea de a vota electronic sau prin corespondență exclusiv pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate.
Potrivit inițiativei PNL:
- se introduce votul electronic, definit ca lternativa echivalentă la exercitarea dreptului de vot prin prezența la secția de votare, în care se utilizează serviciu electronic special creat și exclusiv dedicat de statul român exercitării dreptului de vot, prin mijloace electronice, de către cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate
- se extinde posibilitatea de a vota electronic sau prin corespondență la alegerile prezidențiale și europarlamentare, pe lângă cele pentru Senat și Camera Deputaților, cum prede legea din 2015
- posibilitatea de a vota electronic sau prin corespondență este dedicată exclusiv românilor din diaspora
Potrivit propunerii, înscrierea în registrul electoral a celor care doresc să voteze electronic se face la fel ca pentru votul prin corespondență. După înscriere, se expediază solicitantului, în plic sigilat, o parolă de acces la platforma care se creează și se implementează de către Autoritatea Electorală Permanentă în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Externe, intitulată E-VOT. În ziua desfășurării scrutinului, votantul va introduce parola de acces, iar după validarea acesteia, își exercită votul.
Pe 18 martie anul acesta, Senatul a respins inițiativa liberalilor. Au fost înregistrate 63 de voturi ”împotrivă” și 23 ”pentru”.
Ambele proiecte, atât cel al USR, cât și cel al PNL, se află în Camera Deputaților, forul decizional.
Joi, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a propus la o întâlnire cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, asigurarea securităţii cibernetice şi protecţia datelor cu caracter personal, iniţierea, în cel mai scurt timp posibil, a unui grup de lucru interinstituţional care să vizeze identificarea soluţiilor de eficientizare a proceselor electorale, în vederea introducerii votului electronic prin corespondenţă până la alegerile prezidenţiale din acest an şi a eliminării din secţiile de votare a listelor electorale tipărite.
Propunerea lui Mitulețu vine la o zi după anunțul președintelui Klaus Iohannis de miercuri că va înfiinţa la nivelul Administraţiei Prezidenţiale o comisie mixtă în care vor fi invitaţi să participe reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu.
”Aceste probleme trebuie rezolvate urgent fiindcă vine următorul tur de scrutin, în toamna acestui an avem prezidenţiale. Şi fiindcă nu am încredere în Guvern să găsească soluţii rapide şi corecte, voi înfiinţa la nivelul Administraţiei Prezidenţiale o comisie mixtă, care va începe să lucreze. Îi voi invita pe toţi cei care au atribuţii în domeniu. Rolul acestei comisii este de a identifica problemele majore, de a veni cu soluţii şi de a propune soluţii autorităţilor care pot veni cu reglementări – Parlamentului, Guvernului, AEP, în principal”, a declarat Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii