În secțiile de Terapie Intensivă din Mureș sunt tratați 17 pacienți cu COVID-19 aduși din alte județe unde nu mai sunt locuri sau îngrijirea lor este complexă
În spitalele din Mureș sunt tratați 17 pacienți cu COVID-19 din alte județe care au nevoie de îngrijire la terapie intensivă, fie pentru că în județele lor nu mai erau locuri, fie pentru că sunt cazuri complicate, a declarat, joi, pentru G4Media.ro, directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, Iuliu Moldovan.
Din cele 38 de paturi ATI destinate pacienților cu COVID-19 în județul Mureș, 29 erau ocupate joi, cei mai mulți bolnavi fiind aduși din alte județe.
Astfel, în cele trei spitale din județ care au paturi ATI pentru pacienții cu COVID-19, situația este următoarea:
- În Spitalul Clinic Județean Mureș, din cele 12 paturi de Terapie Intensivă 10 erau ocupate, dintre care un pacient a fost adus din Brașov
- La secția exterioară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie, erau 16 pacienți aduși din toată țara și mai erau libere 4 locuri la Terapie Intensivă
- La Spitalul Clinic Județean de Urgență, spital suport COVID, din cele 6 paturi de ATI, 3 erau ocupate.
La acest moment, în Mureș mai sunt libere 7 paturi ATI pentru pacienții cu COVID-19, însă situația se modifică de la o oră la alta.
Directorul DSP a explicat că în general în Mureș vin pacienți din județele limitrofe să se trateze, iar în contextul pandemiei au fost aduși aici bolnavi de COVID-19 fie din județe unde spitalele au ocupate toate locurile, fie cazuri care prezintă complicații.
Amintim că Târgu Mureș este și centru universitar în domeniul medicinei.
Foto: Facebook Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank