G4Media.ro

În timp ce Guvernul caută soluții de reducere a risipei energetice și…

sursa foto: Presidency.ro

În timp ce Guvernul caută soluții de reducere a risipei energetice și tot mai multe instituții renunță la iluminatul arhitectural, Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu pentru a marca Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului

Palatul Cotroceni va fi iluminat, sâmbătă începând cu ora 20:00, în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, informează Administraţia Prezidenţială. Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului are ca temă în acest an „Siguranţa Medicamentelor”. Iluminarea Palatului Cotroceni are loc în condițiile în care tot mai multe instituții publice renunță la iluminatul arhitectural pe timpul nopții, iar Guvernul caută soluții pentru reducerea risipei energetice.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, administrarea incorectă a medicamentelor provoacă jumătate din problemele asociate asistenţei medicale care pot fi prevenite, iar pandemia de COVID-19 a crescut semnificativ riscul erorilor de medicaţie, mai indică sursa citată.

Potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, scopul campaniei din 2022 este acela de a creşte gradul de conştientizare asupra necesităţii îmbunătăţirii siguranţei medicamentelor, prin prevenirea erorilor asociate medicaţiei, şi promovarea utilizării lor în condiţii de siguranţă.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Este ceva normal pentru că la Cotroceni avem un neamț. Pentru ei trebuie să facem economie noi românii.