G4Media.ro

În timp ce Hamas și Fatah semnau un acord de unitate în…

Sursa Foto: Israel Defense Force

În timp ce Hamas și Fatah semnau un acord de unitate în China, armata israeliană le-a lichidat comandanții teroriști din Tulkarm

Marți dimineață a avut loc remarcabila coincidență a două incidente, ambele implicând întâlniri distincte ale reprezentanților grupării teroriste Hamas și partidului Fatah, cel care controlează Autoritatea Palestiniană (PA), potrivit Rador Radio România, care citează All Israel News. În timp ce responsabili politici ai Hamas și Fatah semnau un acord de unitate în China, aproape concomitent armata israeliană (IDF) le-a lichidat doi comandanți teroriști printr-o lovitură aeriană asupra locului de întâlnire al celor doi din orașul Tulkarm din Cisiordania.

Presa de stat chineză a scris marți dimineață că reprezentanți ai 14 grupări și partide palestiniene, dintre care cele mai importante sunt organizației teroriste Hamas și Fatah, au semnat „Declarația de la Beijing” la finalul unei conferințe de reconciliere care a durat trei zile.

Ministrul chinez de externe Wang Yi a calificat întâlnirea drept un „moment istoric pentru cauza eliberării palestiniene”, fără a oferi vreun detaliu despre acord.

„Elementul cel mai relevant e consensul privind înființarea unui guvern interimar de reconciliere națională pentru a administra Gaza după război”, a afirmat el.

Ulterior ministrul israelian de finanțe Bezalel Smotrich a comentat pe X: „Și în mâinile lor vreți voi să ne încredințați securitatea după război în Gaza și Samaria și Iudeea?!”

SUA au vehiculat ideea guvernării Gazei după război de către PA, odată „reformată”, idee susținută tacit de o parte a establishment-ului israelian de securitate, dar respinsă de premierul Benjamin Netanyahu.

După alegerile generale din 2006 din PA, câștigate de Hamas, gruparea teroristă și-a impus prin violență controlul asupra Gazei, omorând numeroși membri Fatah și expulzându-i pe restul. De atunci Hamas și Fatah au încercat să se mai împace în numeroase rânduri, dar fără succes.

Deși guvernul PA a demisionat în februarie, teoretic pentru a-i face loc într-un final unui guvern de unitate cu Hamas, cele două grupuri s-au certat public în repetate rânduri de atunci, pe tema invaziei Hamas din 7 octombrie și a masacrului comis de ea în localitățile din sudul Israelului de la granița cu Gaza.

Aproape concomitent cu semnarea acordului, doi comandanți teroriști locali ai forțelor teroriste ale Hamas și Fatah, „Brigăzile Martirilor al-Aqsa”, au fost uciși la Tulkarm.

Conform IDF, lovitura cu dronă a omorât și alți patru teroriști înarmați prezenți la întâlnire. Cei doi comandanți teroriști au fost identificați de presa israeliană drept Ashraf Nafe’ah (de la Hamas), respectiv Muhammad Abu Abdo (șeful filialei locale a Brigăzilor Martirilor al-Aqsa).

Times of Israel a scris că surse IDF i-au confirmat acuzațiile palestiniene cum că în lovitură au fost omorâte și două femei. Articolul menționează însă că cel puțin una dintre femei era înarmată și deghizată în medic.

Începând din octombrie IDF și-a amplificat masiv operațiunile antitero din Iudeea și Samaria, arestând până acum în jur de 4.400 de suspecți de terorism, din care 1.850 de la organizația teroristă Hamas.

Conform Radioului Armatei, loviturile și raidurile săptămânale au eliminat aproape complet comandamentul grupărilor teroriste din nordul Samariei. La Jenin și Tulkarm au fost eliminați comandanții până la a șaptea și a noua poziție de la vârful ierarhiei, deși în tabăra Nur a-Shams comandantul terorist local a scăpat până acum de mai multe tentative de neutralizare ale IDF.

Sursa: ALL ISRAEL NEWS / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează