G4Media.ro

În timp ce liderii de la Beijing continuă să transmită că Taiwanul…

sursa foto: Unsplash

În timp ce liderii de la Beijing continuă să transmită că Taiwanul aparţine Chinei, președintele ales al acestei insule, Lai Ching-te dă asigurări că va face tot ce ține de el pentru a respinge intimidările și amenințările Chinei

Preşedintele ales al Taiwanului, Lai Ching-te, reprezentantul Partidului Democrat Progresist (DPP), a promis sâmbătă, în faţa susţinătorilor săi, să protejeze insula de ”ameninţările şi intimidările din partea Chinei”, după ce Beijingul a transmis după scrutinul prezidenţial şi parlamentar desfăşurat sâmbătă că reunificarea este inevitabilă, relatează France Presse conform Agerpres.

Lai a felicitat populaţia pentru că „a rezistat cu succes eforturilor forţelor externe de a influenţa aceste alegeri”.

După o campanie marcată de o puternică presiune diplomatică şi militară din partea Chinei, Lai a câştigat alegerile prezidenţiale într-un singur tur de scrutin cu 40,1% din voturi. El îşi va prelua mandatul la 20 mai. Taiwanezii au votat, de asemenea, pentru reînnoirea celor 113 locuri din parlament, unde DPP şi-a pierdut majoritatea.

De cealaltă parte, Chen Binhua, un purtător de cuvânt al Biroului pentru afaceri taiwaneze al Consiliului de Stat, a declarat sâmbătă că Taiwanul aparţine Chinei şi alegerile desfăşurate sâmbătă în acest teritoriu nu ar opri tendinţa inevitabilă de reunificare a Chinei, transmite agenţia chineză de presă Xinhua.

Chen a subliniat că alegerile nu vor schimba tendinţa de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două maluri ale strâmtorii şi nici aspiraţia comună a compatrioţilor de pe ambele maluri ale Strâmtorii Taiwanului de a construi legături mai strânse. Potrivi oficialului chinez, rezultatele alegerilor pentru conducerea şi legislativul din Taiwan arată că Partidul Democrat Progresist, care a câştigat scrutinul, nu poate reprezenta majoritatea opiniei publice de pe insulă.

”Poziţia noastră privind rezolvarea problemei Taiwanului şi realizarea reunificării naţionale rămâne neschimbată, iar determinarea noastră este de nezdruncinat”, a declarat Chen. ”Vom respecta Consensul din 1992, care întruchipează principiul ‘o singură Chină’, şi ne vom opune cu fermitate activităţilor separatiste care vizează ‘independenţa Taiwanului’ şi interferenţele străine”, a declarat Chen.

El a declarat că partea continentală va colabora cu partidele politice, grupurile şi persoanele relevante din Taiwan din diferite domenii pentru a promova schimburile şi cooperarea între cele două maluri ale strâmtorii, pentru a promova dezvoltarea integrată, cultura chineză şi dezvoltarea paşnică a relaţiilor dintre cele două maluri ale strâmtorii, precum şi cauza reunificării naţionale.

Președintele ales al Taiwanului Lai Ching-te, în vârstă de 64 de ani, a fost descris de Beijing ca fiind un „pericol grav”, deoarece partidul său susţine că insula este de facto independentă. ”Vreau să mulţumesc poporului taiwanez pentru că a scris un nou capitol al democraţiei noastre”, a declarat Lai Ching-te în discursul său de victorie, „pentru că spunem comunităţii internaţionale că, între democraţie şi autoritarism, noi vom fi de partea democraţiei”. Cu toate acestea, el a promis să „continue schimburile şi cooperarea cu China”.

Prezenţa la vot în Taiwan a fost de 71,9%.

În China, acoperirea mediatică a alegerilor din Taiwan a fost redusă la minimum în timpul campaniei, iar sâmbătă seara, programul de ştiri al televiziunii de stat nici măcar nu le-a menţionat, scrie AFP.

Statutul Taiwanului este unul dintre cele mai explozive subiecte în rivalitatea dintre China şi Statele Unite, principalul susţinător militar al teritoriului, iar Washingtonul intenţionează să trimită o „delegaţie informală” pe insulă după vot.

Un conflict în această strâmtoare ar fi dezastruos pentru economia mondială: insula furnizează 70% din semiconductorii din lume şi peste 50% din containerele din lume sunt transportate prin ea, potrivit AFP.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...