În Turcia a început și vânătoarea de scriitori
Procurorii turci au început anchete împotriva scriitorilor care abordează în operele lor de ficțiune subiecte delicate, precum abuzurile contra copiilor și violențele sexuale. Potrivit relatărilor The Guardian, printre cei vizați se numără și scriitoarea Elif Shafak.
Campania are loc pe fondul unei dezbateri aprige pe rețele sociale, în care autorii care abordează asemenea teme sunt acuzați de apologia practicilor descrise în romanele lor, deși e vorba de ficțiune.
Nu în ultimul rând, implicarea la vârf a regimului Erdogan în acest subiect a fost reflectată de intervenția ministrului Culturii și Turismului, care a anunțat că a fost depusă plângere penală împotriva scriitorului Abdullah Șevki.
S-a ajuns deja în situația în care utilizatori ai rețelelor sociale distribuie diverse pasaje din diverse romane, pe care le consideră inadecvate, și îi înfierează public pe autorii lor.
Articolul integral din The Guardian – AICI
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii