”În zilele de durere”. Mărturii despre pogromul evreilor din Basarabia din 1903

La Chișinău tocmai au fost republicate memoriile puțin cunoscute ale unui martor ocular al pogromului evreilor din anul 1903, scrie Olga Gnatcova în Sinopsis. „Vor mai trece ani și timp, acest factor puternic, care vindecă, repară și dă totul uitării, va șterge orice amintire despre tragedia care a avut loc la Chișinău”. Sunt cuvintele scrise de medicul-șef al Spitalului Evreiesc, Moisei Sluțki, despre pogromul evreilor, care a avut în anul 1903, pe când Basarabia era parte a Imperiului Țarist.

după evenimente, tocmai pentru ca acestea să nu fie date uitării de către urmași. Cartea sa, ”В скорбные дни. Кишиневский погром 1903 года” („În zilele de durere. Pogromul de la Chișinău din anul 1903”) tocmai a fost reeditată zilele acestea la Chișinău, după ce o primă ediție a apărut în 1930. De atunci, doar specialiștii au știut despre existența ei.

În continuare, o scurtă prezentare a cărții și a felului în care ea continuă să fie importantă, totul bazat pe o relatare a NewsMaker.md.

Moisei Sluțki a lucrat ca medic-șef la Spitalul Evreiesc din Chișinău. Acolo, în luna aprilie 1903, erau aduse persoanele omorâte și rănite în timpul pogromului evreilor.

În timpul turbulențelor și a atacurilor spontane asupra prăvăliilor și a caselor evreilor din Chișinău au murit 49 de persoane. Printre acestea au fost și femei și copii. Cei mai mulți dintre ei erau cu craniile despicate, unii au murit din cauza hemoragiilor interne cauzate de maltratările la care au fost supuși. În spitalul în care a activat Sluțki au mai fost aduși aproape 500 de răniți. Aceștia au fost salvați.

În cartea „În zilele de durere”, Sluțki descrie ceea ce a văzut personal și ceea ce i-au povestit martorii cunoscuți: ce atmosferă era la Chișinău înainte de tragedie, cum autoritățile i-au tolerat pe cei care au cauzat crimele și cum nu curmau nebunia, cum au încercat să se salveze evreii îngroziți.

Sluțki a început să-și scrie memoriile la peste 20 de ani de la evenimentele propriu-zise. El scrie în prefață că, pe atunci, pogromul părea deja pentru mulți „o amintire vagă”, iar noua generație știa despre el „doar din auzite”. Sluțki a recunoscut că a decis să scrie o lucrare detaliată pentru a păstra în istorie numele celor care au pregătit pogromul sau au participat activ la el, precum și numele celor care au compătimit și, cu propriul risc, i-au ajutat pe evrei.

Inițiativa reeditării cărții îi aparține lui Alexandr Bilinkis, om de afaceri, președinte al Comunității Evreiești din Moldova, și lui Mark Tkaciuk, doctor în istorie. La pregătirea ediției au participat specialiști ai Școlii Antropologice Superioare și ai Institutului de Istorie Orală. Ediția a fost finanțată de Comunitatea Evreiască din Moldova și a fost tipărită la editura „Nestor-Istoria”.

Pogromul de la Chișinău din anul 1903 a afectat întreaga lume. Mulți cercetători îl consideră o prevestire a Holocaustului și a răspândirii genocidului în secolul XX (pentru detalii vezi aici).

În anul 1903, evreii constituiau aproape jumătate din locuitorii Chișinăului. Sunt vremuri tulburi, nu doar în acest colț de lume, de la marginea Imperiului țarist. La Dubăsari, la nici 40 km de capitala Chișinău, este ucis în condiții nu tocmai clare un copil de etnie rusă. Deși autorul crimei este descoperit relativ repede, un jurnalist și politician – pe numele său Pavel Crușeveanu (Krușevan) –  va instiga la ură și va fi inițiatorul a ceea ce se va numi ulterior pogromul de la Chișinău. Nu mai puțin de 49 de evrei sunt uciși, iar alte câteva sute sunt răniți, au loc violuri, numeroase case și prăvălii sunt incendiate. Pogrom – cuvânt de origine rusă care înseamă ”precum tunetul” – va intra de acum înainte în limbajul universal și va desemna un atac violent neprovocat asupra unui grup etnic. Pentru detalii despre istoria comunității evreiești din Moldova vezi un articol publicat de SINOPSIS.

Pogromul de la Chișinău a demonstrat cât de repede „oamenii întunecați”, cum îi numește Sluțki, pot găsi cine este vinovat de problemele lor, dacă e să le „sugerezi” și să le permiți să facă acest lucru.

La prezentarea cărții, Leonid Mosionjnik, doctor în istorie, conferențiar al Școlii Antropologice Superioare, autor al prefeței, a spus că acest volum este precum un monument închinat lui Sluțki, care a salvat victime ale pogromului, dar și o comemorare a acelor evenimente tragice. Cercetătorul a adăugat că astăzi, în Moldova, nu este nicio piatră comemorativă sau monument consacrat anului 1903.

Mark Tkaciuk, doctor în istorie, a declarat, la prezentarea cărții, că „secolul XX ne-a făcut mai puțin sensibili la conflictele interetnice și la vărsarea de sânge omenesc: mulți consideră deja ceva neimportant faptul că, fiind diferiți, sunt omorâți „doar” câteva zeci de oameni”. Această „dezumanizare”, în opinia sa, continuă și în prezent.

„Este „Casa nr. 13” [din schița omonimă a lui Vladimir Korolenko, în această casă evreii s-au ascuns de pogrom], fără niciun fel de simboluri, se distruge sinagoga. […] Lista monumentelor din Chișinăul multinațional, care sunt făcute praf, poate fi continuată. Acest lucru demonstrează că dezumanizarea continuă și în calea acestui proces nu sunt chiar atât de multe piedici”, a declarat Tkaciuk.

Alexei Tulbure, magistru în istorie, director al Institutului de Istorie Orală, a adăugat că publicarea memoriilor lui Sluțki trebuie să contribuie la conștientizarea faptului că „istoria Moldovei este o istorie a tuturor popoarelor care au trăit și care trăiesc pe acest teritoriu”.

Citește tot articolul pe Sinopsis