G4Media.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie într-un proces în Iași: instalațiile…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie într-un proces în Iași: instalațiile care transportă agentul termic nu pot fi înstrăinate

Toate instalațiile de la CET, cu ajutorul cărora se produce și se transportă agentul termic, sunt de interes public și, ca atare, nu pot fi înstrăinate, a decretat Înalta Curte de Casație și Justiție, informează Agenția de presă Rador.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a precizat că această hotărâre definitivă va fi folosită în procesele pe care Primăria le are cu lichidatorul de la CET, firmă care solicită vânzarea unor bunuri pentru a recupera din datoriile centralei electrotermice.

” Nu dorim să înstrăinăm patrimoniul și mai mult decât atât, am contestat de fiecare dată demersurile pe care lichidatorul le-a făcut din înstrăinare a unui patrimoniu public. Instanțele ne-au dat dreptate și credem noi că a luat sfârșit orice hărțuire pe tema patrimoniului CET-ului în momentul de față, urmând ca noi să ne preocupăm de buna funcționare a lui”, spune primarul.

Decizia este definitivă.

Mihai Chirica a anunțat că a fost lansată procedura de achiziție a cărbunelui pentru sezonul rece 2022-2023 şi se dorește cumpărarea a 140 de mii de tone.

Prețurile sunt duble față de cele din vara anului trecut și a arătat că, atât la nivel local, cât și guvernamental, se caută soluții astfel încât să nu fie prejudiciați consumatorii casnici.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Unii inca asteapta lamuriri cu privire la ‘Discutii pe Intuneric’ … Pupatul are atatea probleme …