G4Media.ro

Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului salută sfârşitul detenţiei lui Assange în…

sursa foto: Captura TV

Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului salută sfârşitul detenţiei lui Assange în Marea Britanie

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului a salutat marţi sfârşitul detenţiei lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, în Marea Britanie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Salutăm eliberarea lui Julian Assange (…) din Regatul Unit şi progresele semnificative spre o rezolvare definitivă a acestui caz, fără o nouă detenţie’, a declarat pentru AFP Elizabeth Throssel, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat.

Julian Assange se află pe drum pentru a fi audiat de un tribunal din Insulele Mariane, un teritoriu american din Pacific, de unde ar urma să iasă ca om liber după ce a încheiat un acord cu justiţia din Statele Unite.

Potrivit lui Elizabeth Throssel, cazul Assange ‘a ridicat o serie de probleme în materie de drepturi ale omului’.

‘Detenţia din ce în ce mai prelungită a lui Julian Assange a ridicat de asemenea subiecte de preocupare’, a spus ea. ‘Vom continua să urmărim evoluţia situaţiei în următoarele zile’, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Julian Assange este inculpat de acum pentru ‘complot în vederea obţinerii şi divulgării de informaţii ţinând de apărarea naţională’. Potrivit documentelor judiciare americane, el urmează să pledeze vinovat la acest unic cap de acuzare şi să fie condamnat la 62 de luni de închisoare – o pedeapsă pe care a executat-o deja în detenţie provizorie la Londra, ceea ce i-ar permite să se întoarcă liber în Australia natală.

Fondatorul Wikileaks a fost arestat de poliţia britanică în 2019 după şapte ani în care nu a putut părăsi ambasada Ecuadorului la Londra, pentru a evita să fie extrădat în Suedia într-o anchetă pentru viol, clasată fără urmări în 2019.

Julian Assange risca până la 175 ani de închisoare în SUA, unde era urmărit pentru publicarea începând din 2010 a peste 700.000 de documente confidenţiale despre activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, mai ales în Irak şi Afganistan.

Printre materialele publicate se află şi o înregistrare video în care mai mulţi civili, printre care doi jurnalişti ai agenţiei Reuters, sunt ucişi de tiruri trase dintr-un elicopter american de luptă în Irak, în iulie 2007.

Documentele fuseseră obţinute graţie unui soldat american, Chelsea Manning. Condamnată în august 2013 la 35 ani de închisoare de o curte marţială, Chelsea Manning (născută Bradley Manning) a fost eliberată după şapte ani după ce preşedintele Barack Obama i-a comutat pedeapsa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...