G4Media.ro

Încă o moarte misterioasă în elita politico-economică din Rusia: un personaj-cheie pentru…

Sursa foto: AFP / Kirill KUDRYAVTSEV

Încă o moarte misterioasă în elita politico-economică din Rusia: un personaj-cheie pentru operațiunile din Artica a fost găsit mort după ce a căzut peste bordul unei bărci

Moartea unui director executiv rus din domeniul energiei în acest weekend se adaugă la o listă de decese misterioase ale unor oameni de afaceri naționali de mare putere, transmite Newsweek.

Ivan Peciorin, în vârstă de 39 de ani, director general al Corporației pentru dezvoltarea Orientului Îndepărtat și a Arcticii, ar fi căzut de pe o barcă în plină viteză și a murit sâmbătă în apropiere de Insula Russky din Marea Japoniei, în Primorsky Krai, Rusia, în apropiere de Vladivostock, la aproximativ 8.800 km est de Moscova.

Pechorin a lucrat sub conducerea președintelui rus Vladimir Putin, potrivit publicației ruse Komsomolskaia Pravda, modernizând aviația în estul Rusiei și dezvoltând în același timp resursele din Arctica, în contextul unor sancțiuni dure.

Ultima apariție publică a lui Pechorin ar fi avut loc la Forumul Economic Estic, desfășurat între 5 și 8 septembrie la Vladivostok. Daily Mail a relatat că Pechorin a luat cuvântul în cadrul unei sesiuni intitulate „Fiecare are propria rută: Logistica unei lumi schimbate”.

Decesul său urmează celui al fostului director general al corporației, Igor Nosov, în vârstă de 43 de ani, care ar fi murit subit în urma unui atac cerebral în luna februarie.

La 1 septembrie, Ravil Maganov, 67 de ani, un magnat al petrolului și fost director al celei de-a doua companii petroliere din Rusia, Lukoil, ar fi căzut în gol de la fereastra de la etajul șase al unui spital din Moscova. Magnatul petrolier își exprimase anterior opoziția față de invazia Ucrainei. Lukoil, între timp, a declarat că moartea sa a survenit „în urma unei boli grave”.

În decembrie 2021, Iegor Prosvirnin – fondatorul site-ului naționalist Sputnik și Pogrom – a căzut de pe o clădire rezidențială din Moscova și a murit. Un incident similar a avut loc în luna octombrie a aceluiași an, când un diplomat rus a fost găsit mort după ce a căzut de la o fereastră la Ambasada Rusiei din Berlin.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Se spune că : ” corb la corb nu își scoate ochii!” .
    La ruși : „ai grija pe unde te trimit ochii ,că nu se știe dacă scara este sigură „.
    Dizidenta post mortem este inutila !
    Ori ai ochi critici de la început , ori dansul in două luntrii devine inutil și dezgustător .
    Fiecare alege când trebuie să fie responsabil !
    Opțiune personală !
    Piticul crăcănat încă veghează . Poate nu așa de mult precum se crede ! Oportuniștii așteaptă momentul prielnic .

    • Nu sunt neapărat toți disidenți. Ăștia cu putere fac parte dintr-o mafie, și mafia își reglează conturile așa cum știe ea.

  2. Pe cat de „cuceritori” si „invingatori” sunt rusii..pe atat de indemanatici.. se tot „impiedica” valorile astea, mai cade cate unul de la balcon, ba cade peste bord si se ineaca, ori cade cu capul prin vreun tarnacop…foarte ciudat!!

  3. Bravo cracanel, ai mai schimbat metoda aruncatului de la balcon si a ceaiului cu novicioc, cu aruncatul din barci cu mare viteza :-))))
    incepusem sa cred ca nu mai are alte idei de „sinucideri” :-))) loool

  4. Balustradele (de orice fel) sunt cea mai mortala arma in Rusia.

  5. Se scrie Arctica, ai nu Artica, reporterilor corigenti la Limba Romana.

  6. Adio, pica frunza 🙃