G4Media.ro

Încă un accident la Raliul Maramureșului, după cel al echipajului Bogdan Marişca…

sursa foto: Facebook/Raliul Maramuresului

Încă un accident la Raliul Maramureșului, după cel al echipajului Bogdan Marişca – Sebastian Itu

 Cătălin Catana şi Arnold Caitanu (Dacia Logan) este al doilea echipaj  (numărul 119), din cadrul Rally 2 ,care a ieşit în decor, duminică, la proba specială cu numărul 8, Codrul Butesii, la Raliul Maramureşului, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, a anunţat Federaţia Română de Automobilism Sportiv pe site-ul său oficial.

Maşina de concurs a lovit un cap de pod, ajungând în afara traseului, iar cei doi sportivi au rămas încarceraţi. Acesta era ultimul echipaj în ordinea de start de la Raliul Maramureşului.

Toate echipele medicale de intervenţie şi descarcerare au ajuns rapid la faţa locului şi au luat toate măsurile, conform protocolului medical. Echipajul de descarcerare a intervenit rapid şi i-a extras pe cei doi din maşina de concurs. Ambii sunt stabili, conştienţi şi cooperanţi, conform reprezentanţilor Comisiei Medicale FRAS.

Pilotul Cătălin Catana a fost transportat cu elicopterul la spital, iar copilotul Arnold Caitanu cu ambulanţa Serviciului de Ambulanţă Judeţean pentru mai multe investigaţii. Ambii sunt în afara oricărui pericol.

În urma investigaţiilor, Cătălin Catana a fost diagnosticat cu fractura de bazin cu deplasare şi urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale, în timp ce Arnold Caitanu are o fractura de bazin, dar nu are nevoie de operaţie.

Reamintim  că și echipajul Bogdan Marişca/Sebastian Itu (Ford Fiesta R5) a fost implicat într-un accident, sâmbătă, la Raliul Maramureşului, ieşind în decor în timpul probei speciale cu numărul 5, Copalnic. Copilotul a fost transportat spre UPU Baia Mare cu ambulanţa de la SAJ, fiind diagnosticat cu un traumatism cranio cerebral uşor şi un hematom la cotul drept. Cooperant şi conştient, acesta este în afara oricărui pericol, dar se află sub investigaţii. Pilotul Bogdan Marişca este alături de el la spital, acesta neavând nevoie de nicio intervenţie medicală, relatează Agerpres.

sursa foto: Facebook/Raliul Maramuresului

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează