Încă un adversar pentru Donald Trump: Primarul oraşului Miami, Francis Suarez, şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2024
Primarul oraşului Miami, Francis Suarez, şi-a depus miercuri candidatura oficială pentru alegerile prezidenţiale din 2024, potrivit documentelor publicate de Comisia Electorală Federală, alăturându-se celor zece concurenţi republicani care încearcă să-l împiedice pe Donald Trump să ajungă la Casa Albă, conform AFP, transmite News.ro.
În vârstă de 45 de ani, Suarez ar trebui să-şi oficializeze candidatura joi, în cadrul unui „discurs important” promis susţinătorilor săi.
El se alătură unei arene deja aglomerate de candidaţi republicani, toţi fiind în prezent, în sondaje, cu mult în urma lui Trump, inculpat de două ori.
Francis Suarez este, de asemenea, al treilea candidat din Florida care şi-a anunţat candidatura, după guvernatorul Ron DeSantis şi Donald Trump, instalat în reşedinţa de lux din Mar-a-Lago de la plecarea sa de la Casa Albă.
Majoritatea acestor candidaţi se vor confrunta în timpul unei prime dezbateri din 23 august. Câştigătorul acestor alegeri primare se va confrunta în noiembrie 2024 cu candidatul ales de Partidul Democrat, cel mai probabil preşedintele Joe Biden.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank