Încă un atac la Dragnea din interiorul PSD: șeful din Olt denunță ”un eşec al managementului la nivel naţional”
Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat duminică seara că datele exit-pollurilor pentru PSD „nu arată prea bine” şi indică un eşec al managementului partidului la nivel naţional, transmite Agerpres. El al doilea lider local PSD care contestă conducerea lui Liviu Dragnea.
Oprescu a menţionat că PSD Olt nu a fost de acord cu modul de campanie al partidului la nivel naţional, cu mitinguri la care oamenii să fie „puşi pe drumuri” şi inaugurări „fastuoase” şi a ales să facă în judeţ o campanie din poartă în poartă.
„În ceea ce priveşte rezultatul naţional, în momentul de faţă, avem un exit-poll care pentru Partidul Social Democrat n-arată foarte bine. Este o lecţie pe care orice om politic trebuie să o ia în considerare. După cum ştiţi, noi, la Olt, n-am fost de acord cu modul de campanie de la nivel naţional, cu inaugurări fastuoase, cu mitinguri la care au adus oamenii din localităţi, oamenii noştri, militanţii PSD, i-am pus pe drumuri. Noi am preferat să facem o campanie din poartă în poartă, din casă în casă şi am încercat să stăm de vorbă cu oamenii, să le prezentăm lucrurile bune pe care le-am făcut. Din păcate, la nivel naţional, se pare că n-am fost în stare să prezentăm aceste lucruri foarte bine şi aşa cum de-a lungul timpului organizaţia de la Olt a spus-o, se pare că avem un eşec al managementului la nivel de partid, la nivel naţional”, a declarat Marius Oprescu pentru Agerpres.
Acesta a afirmat că se aşteaptă ca în judeţul Olt PSD să obţină rezultate mai bune faţă de cele obţinute de partid la nivel naţional.
Referitor la poziţia lui Marian Oprişan, care solicită demisia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, Marius Oprescu a afirmat că trebuie să se aştepte rezultatele oficiale ale alegerilor europarlamentare şi după o analiză a acestora să fie cerute măsuri în consecinţă.
„Cred că cel mai bine ar fi să aşteptăm numărătoarea voturilor şi să vorbim despre aceste lucruri după numărătoare. Cred că pe baza unui exit-poll ar fi o repezeală să vorbim despre ceea ce urmează să se întâmple. În baza rezultatelor oficiale (…) vom analiza, vom sta de vorbă şi vom cere măsuri în consecinţă”, a spus Marius Oprescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii