
Încă un copil este internat la Terapie Intensivă la Spitalul Gomoiu, cu sindrom inflamator multisistemic în urma infecţiei COVID-19
Un copil de trei ani este internat la Terapie Intensivă la Spitalul „Dr. Victor Gomoiu” din Bucureşti cu sindrom inflamatoriu multisistem, în urma infecţiei COVID-19. El nu este intubat, fiind în stare stabilă, relatează News.ro.
Directorul medical al Spitalului „Dr. Victor Gomoiu”, Diana Ionescu, a declarat, luni, la Digi 24, că acest copil a ajuns la spitalul din Capitală sâmbătă, prin transfer de la Spitalul din Braşov.
„Diagnostic de prezumţie – meningită. La noi a fost diagnosticat cu multiple disfuncţii, disfuncţie respiratorie, disfuncţie cardiacă, un sindrom inflamator foarte pronunţat, modificări hematologice importante, a fost admis în Terapie Intensivă, unde medicii noştri l-au diagnosticat cu PIMS (Sindrom Inflamator Multisistemic – n.r.). Actualmente este într-o stare favorabilă, e neintubat, e stabil şi merge spre bine”, a explicat dr. Ionescu.
Diana Ionescu a precizat că sindromul vine după infecţia COVID-19.
„Copilul a fost infectat cu COVID, undeva în jur de 30 septembrie are un test pozitiv. La noi testele sunt negative de RT-PCR, dar are IgG crescut, deci ne arată că a trecut prin boală. Este o reacţie inflamatorie multisistemică, cum ştim, ce apare la două-trei săptămâni după infecţia cu SARS-COV-2”, a afirmat Diana Ionescu.
La Spitalul „Gomoiu” a mai fost internat cu PIMS un băieţel de 10 din Buzău, care a fost externat ulterior. Tot la „Gomoiu” a ajuns un adolescent cu sindrom inflamatoriu multisistem, asociat infecţiei cu COVID-19.
Sursa: News.ro
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank