Încă un exemplu de ”Așa nu!”. Contribuția lui Iohannis la decredibilizarea DIICOT: l-a numit pe Bănilă în ciuda opoziției procurorilor și a prestației lamentabile din CSM
Președintele Klaus Iohannis i-a cerut, luni seara, demisia imediată a șefului DIICOT, Felix Bănilă, acuzându-l că prin modul în care a decurs ancheta în cazul Caracal a accentuat neîncrederea oamenilor în autorități.
”Ce s-a întâmplat în ultimele zile cu una dintre familiile victimelor de la Caracal este un exemplu de „așa nu!” (…) Este imperativ ca greșelile din ultimele săptămâni să fie asumate cu responsabilitate și este nevoie de o schimbare la acest nivel, pentru a recredibiliza această instituție”, și-a motivat Klaus Iohannis cererea de demitere a șefului DIICOT.
Dar mai există un exemplu de ”Așa nu!”, care a contribuit masiv la decredibilizarea instituției. Președintele Klaus Iohannis l-a numit în iunie 2018 pe Felix Bănilă șef la DIICOT în ciuda opoziției masive a procurorilor din această instituție.
Pe data de 18 iunie, adunarea Generală a DIICOT a votat cu 154 de voturi ”pentru”, 47 ”împotrivă” şi 17 voturi anulate un document prin care i-a cerut preşedintelui să nu-l numească pe Bănilă. (Detalii aici)
Cu alte cuvinte, șeful statului a fost avertizat din prima zi de profesioniștii din sistem că Felix Bănilă nu are ce căuta în fruntea instituției, fiind un procuror slab pregătit, fără rezultate și cu o prestație lamentabilă în fața CSM.
Faptul că președintele Iohannis a ignorat apelurile din sistem și l-a numit totuși pe Bănilă a reprezentat o nouă abdicare de la exercitarea prerogativelor funcției prezidențiale, a câta oare de la începutul mandatului?
A te plânge azi că instituția s-a decredibilizat cu Bănilă în fruntea ei, deși n-ai mișcat un deget atunci când ai avut ocazia pentru a împiedica un dezastru previzibil, denotă un comportament politic incorect, care trebuie taxat ca atare.
Președintele Iohannis are, în cazul DIICOT, partea lui de responsabilitate pe care ar trebui să și-o asume. Vina decredibilizării instituției o împarte cu fostul ministru al justiției, Tudorel Toader, autorul propunerii. Dar Bănilă nu putea ajunge șef DIICOT fără semnătura președintelui Iohannis.
Unii vor spune că din moment ce Bănilă a avut avizul pozitiv al secției de procurori din CSM, în ciuda prestației catastrofale de la interviu, președintele Iohannis nu mai avea ce să facă. În realitate, șeful statului nu este ținut de avizul consultativ al CSM. Putea să-l ignore sau putea măcar să exprime minime rezerve, având în față totuși un caz flagrant de incompetență.
Legea îi permite președintelui să repingă o dată motivat propunerea ministrului justiției. Cum spuneam, procurorii DIICOT i-au pus pe masă toată motivele să o facă, dar Klaus Iohannis le-a ignorat suveran.
Dacă și-ar fi exercitat la vremea potrivită atribuțiile de cenzor al guvernului în ce privește numirile în posturi cheie, azi președintele Iohannis ar fi avut toată căderea să se plângă, să spună ”v-am zis eu că omul nu era deloc potrivit pentru funcție, prin urmare am toată căderea să-i cer azi demisia”.
Dar așa, demersul președintelui se încadrează și el la categoria ”Așa nu!”. Din cauza lipsei sale de implicare în momentele-cheie, autoritatea lui Klaus Iohannis a intrat în declin.
Numai așa se explică de ce până și cel mai speriat dintre procurori își permite să-l trimită la plimbare pe șeful statului, foarte probabil convins de oamenii PSD să rămână pe loc pentru a nu pierde DIICOT-ul.
În treacăt fie spus, e neplăcut să vezi cum șeful statului se cațără pe tragedia de la Caracal și cere demisii în justiție, dar nu l-am auzit să fi cerut demisia conducerii secției speciale când a tăbărât pe Laura Codruța Kovesi în încercarea de a o opri să ajungă șefa Parchetului European.
A zis ceva, la minima rezistență, cât să nu tacă, dar n-a cerut nicio demisie nimănui, deși asistam la un caz flagrant de persecuție politică și abuz de putere din partea secției.
Și nici nu țin minte ca șeful statului să fi pus umărul pentru a o ajuta pe Kovesi să câștige, a luptat aproape de una singură.
Dimpotrivă, aș zice, îmi amintesc doar că și-ar fi dorit mult ca fosta șefă a DNA să plece singură, prin demisie, pentru că așa i-a cerut guvernul PSD, nu să fie obligat el să se murdărească semnându-i demisia, apropo, fără nici cea mai mică împotrivire.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
76 comentarii