Incendiile de vegetație din Siberia au stabilit un record al emisiilor de CO2/ Nori uriași de fum după ce peste 4,2 milioane de hectare au fost mistuite de foc
Incendiile de vegetaţie din acest an din regiunea siberiană Iacuţia din Rusia au produs deja o cantitate record de emisii de carbon, cu câteva săptămâni înainte de încheierea sezonului în care au loc de obicei astfel de focare, conform serviciului european de monitorizare prin satelit a atmosferei Copernicus, informează Reuters, citată de Agerpres.
Ecologiştii se tem că incendiile, alimentate de vreme călduroasă dezgheaţă permafrostul şi turbăriile siberiene, eliberând şi mai mult carbon care a fost depozitat mult timp în tundra îngheţată.
Până în prezent, incendiile din acest an au mistuit peste 4,2 milioane de hectare în Iacuţia, degajând nori uriaşi de fum care au ajuns săptămâna aceasta până la Polul Nord, la mii de kilometri distanţă.
Emisiile produse de încălzirea climatică începând din iunie totalizează peste 505 megatone de dioxid de carbon echivalent, conform estimărilor Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAM). Cantitatea depăşeşte cu mult recordul de anul trecut, de 450 de megatone, înregistrată pe tot parcursul sezonului incendiilor, a declarat Mark Parrington, cercetător în cadrul CAM.
Iacuţia din nord-estul Siberiei este cea mai mare regiune a Rusiei, cunoscută pentru tundra sa şi iernile geroase. Dacă ar fi independentă, aceasta ar fi a opta cea mai mare ţară din lume.
Incendiile naturale fac parte din ciclul forestier din pădurile boreale nordice ale Rusiei, însă oamenii de ştiinţă au rămas uimiţi de amploarea şi intensitatea focarelor izbucnite în ultimii ani.
Aceasta a coincis cu încălzirea extremă din Arctica, unde temperaturile medii cresc de peste trei ori mai repede decât în restul lumii.
Oraşele din Iacuţia au fost uneori învăluite în fum atât de dens încât razele soarelui au fost blocate.
Luna trecută, Moscova a trimis trupe şi avioane pentru a veni în sprijinul pompierilor.
În această săptămână, fumul degajat din Iacuţia a parcurs peste 3.000 de kilometri ajungând până la Polul Nord.
‘Ceea ce face acest lucru deosebit este faptul că masele de aer cu fum ajung atât de departe în nord. Nu cred că a mai înregistrat cineva aşa ceva înainte”, a declarat Santiago Gassó, specialist în ştiinţe atmosferice la Universitatea din Maryland din Statele Unite. ”Este la scară continentală”, a adăugat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii