Incendiile fac ravagii în California, mii de hectare arse în jurul oraşului Los Angeles
Un incendiu a făcut ravagii miercuri pe dealurile de deasupra oraşului Los Angeles, distrugând zeci de case şi aproape 20.000 de hectare în 24 de ore, unul dintre cele trei incendii necontrolate din apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime din Statele Unite, transmite News.ro.
La nord de megalopolis, locuitorilor din Wrightwood şi Mt Baldy li s-a ordonat să îşi evacueze casele. Cel puţin 33 de case şi mai multe cabane au fost distruse de incendiu, care a măturat şi o staţiune de schi, potrivit comandantului pompierilor din comitatul Los Angeles, Anthony Marrone.
„Casa noastră va arde”, a declarat în lacrimi pentru radio KTLA Jenny Alaniz, o locuitoare din zonă.
Un reporter AFP din Wrightwood a descris clădiri şi maşini arse.
Incendiul, care a izbucnit duminică, a mistuit marţi 1.600 de hectare de teren, o cifră care a crescut de zece ori până la 19.400 de hectare miercuri.
Şeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna, a declarat că trei persoane, inclusiv un membru al echipei sale, au fost prinse într-o zonă izolată din apropierea Mt Baldy.
Fumul gros şi drumurile blocate îngreunează eforturile de salvare.
„Echipa noastră de salvare aeriană se pregăteşte să îi scoată de acolo imediat ce fumul se va risipi”, a spus el, adăugând că salvatorii încearcă, de asemenea, să ajungă la ei pe şosea cu vehicule 4×4.
La sud-est de Los Angeles, incendiul supranumit „Airport Fire” continuă, de asemenea, să facă ravagii şi a distrus până acum peste 8.900 de hectare. Potrivit pompierilor locali, şapte persoane au fost rănite în incendiul care a izbucnit luni.
La nord-est de megalopolis, incendiul Line a distrus 14.000 de hectare. Locuitorii satelor de munte au fost rugaţi să îşi evacueze locuinţele, iar mai multe drumuri au fost blocate.
Aceste incendii ameninţă zeci de mii de locuinţe şi întreprinderi.
Evoluţia lor a fost exacerbată de valul de căldură care a lovit regiunea, mercurul depăşind 43 de grade Celsius în unele locuri în ultimele zile. Cu toate acestea, temperaturile au început să scadă miercuri.
Din cauza încălzirii globale, vestul continentului nord-american este din ce în ce mai afectat de fenomene meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, seceta sau incendiile de vegetaţie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank