G4Media.ro

Incendiu în Botoșani, după ce un bărbat a verificat butelia de gaz…

Sursa foto: Unsplash / marra

Incendiu în Botoșani, după ce un bărbat a verificat butelia de gaz cu bricheta / Pompierii repetă regulile de bază în privința verificării instalațiilor de gaz

Locuința unei familii din satul Bădiuți – Ștefănești, județul Botoșani a luat foc, marți după-amiază, după ce proprietarul a verificat cu bricheta etanșeitatea buteliei, informează Monitorul de Botoșani.

Gazul acumulat în încăpere a luat foc, iar în scurt timp flăcările s-au extins la un corp de mobilier din apropiere. Speriat, proprietarul și ceilalți membri ai familiei au părăsit încăperea și au sunat după ajutor.

„La fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul a fost stins în limitele găsite”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

 

Pompierii spun că astfel de evenimente pot fi evitate prin respectarea următoarelor recomandări:

  • verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
  • la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
  • asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
  • în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
  • deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
  • nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea!
  • Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!

Sursa foto: Unsplash / Marra

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Cat de prost sa fii mai taticule.
    Bine ca nu a explodat.
    In scoala bagam niste tampenii de materii,numai ce trebuie nu.
    Pe la orele de chimie nu se pot face 2-3 ore pe an despre foc (reactie chimica, oxidare rapida si violenta cu mare degajare de caldura)

  2. N-am inteles niciodata aceasta verificare cu bricheta.. adica daca butelia e ok, totul bun iar daca nu e ok atunci bubuie, arde etc. Te-ai lamurit, e stricata, dar esti mort. Ce e in capul acestor oameni?