G4Media.ro

Incendiu în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie anunțat…

sursa foto: Energoatom

Incendiu în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie anunțat de ruși / AIEA a avertizat că securitatea la centrala nucleară „se deteriorează”

Un incendiu a izbucnit în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie, în sudul Ucrainei, a anunţat duminică Evgheni Baliţki, guvernatorul pro-rus al regiunii, ocupată de forţele armate ruse, relatează AFP, conform Agerpres.

„Bombardarea oraşului Enerdogar de către trupele ucrainene a provocat un incendiu în sistemul de răcire” al centralei, a afirmat Evgheni Baliţki pe Telegram. Centrala de la Zaporojie, ocupată din martie 2022 de ruşi, este situată în Energodar, de-a lungul Niprului, un fluviu care a devenit o linie naturală de front între beligeranţi.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat sâmbătă că securitatea la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, cea mai mare din Europa, se „deteriorează” după o lovitură cu dronă în apropierea centralei.

Experţii AIEA prezenţi la faţa locului au fost informaţi sâmbătă despre o detonare în apropierea centralei şi s-au deplasat imediat la faţa locului, a indicat într-un comunicat agenţia ONU cu sediul la Viena.

Potrivit experţilor, pagubele „par să fi fost cauzate de o dronă dotată cu o încărcătura explozivă” care a lovit drumul dintre cele două porţi principale ale centralei. Rusia acuză Ucraina de acest incident.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Poate ar trebui si Ucraina să tragă cateva rachetele Himars in centrala rușilor din Kursk!

  2. Un eventual nor de radiatii ar putea afecta si Romania. Dar unora nu cred ca ar avea ce sa le mai prajeasca.