UPDATE Incendiul la blocul din zona Doamna Ghica a fost lichidat, o persoană a ajuns la spital
UPDATE Incendiul a fost lichidat. În total, au fost evacuate 11 persoane dintre care 4 au primit îngrijiri medicale. O persoană a fost transportată la spital, anunță ISUBIF.
știrea inițială
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-un bloc din Capitală, în zona Doamna Ghica, transmite ISUBIF. Focul a izbucnit la un apartament de la etajul 7. Sunt degajări mari de fum.
„Se actioneaza cu detașamentul special de Salvatori, sase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, cinci echipaje SMURD. Din cauza fumului dens, care a pătruns si pe casa scării, două persoane au fost evacuate din apartamentele învecinate de către echipajele de intervenție”, conform ISUBIF.
Din cauza incidentului, Poliția recomandă conducătorilor auto „să evite pe cât posibil zona, să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiştilor rutieri”.
„La acest moment traficul rutier este restricționat pe Str. Dna Ghica, pe sensul dinspre Bd. Lacul Tei către Șos. Colentina, precum și pe străzile adiacente”, conform Poliției.
sursa foto: ISUBIF
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.