Incendiu la Spitalul Judeţean Zalău. Focul s-a manifestat la un ventilator dintr-un grup sanitar. 12 pacienţi şi o asistentă s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Judeţean Zalău. Focul s-a manifestat la un ventilator dintr-un grup sanitar, iar 12 pacienţi şi o asistentă s-au evacuat. ”Sâmbătă noaptea spre duminică, la dispeceratul ISU-Ambulanţă s-a primit un apel prin 112 care anunţă producerea unui incendiu la etajul 3 la Spitalul Judeţean Zalău”, a anunţat ISU Sălaj, potrivit news.ro
Sursa citată a precizat că la faţă loculuj au fost trimise imediat patru autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD cu medic.
”S-a constatat că incendiul izbucnise la un ventilator aflat într-un grup sanitar. Din cauza degajării de fum, 13 persoane (12 pacienţi şi o asistenţă) s-au autoevacuat şi au fost relocaţi la acelaşi etaj, la o altă secţie din cadrul aceleaşi unităţi spitaliceşti”, a mai precizat sursa citată.
Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică.
”Nu au fost înregistrate persoane rănite, iar pagubele rezultate au fost minore”, a mai transmis ISU Sălaj, conform news.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank