G4Media.ro

Încep negocierile politice în cazul Kovesi – șeful Parchetului European. Noua echipă…

Foto: Sediul Parlamentului European de la Strasbourg / Sursa: Facebook

Încep negocierile politice în cazul Kovesi – șeful Parchetului European. Noua echipă de negociere a Parlamentului European se întâlnește marți la ora 10.00 cu reprezentanții Consiliului

Noua echipă de negociere a Parlamentului European se întâlnește, marți, la Strasbourg la ora 10.00 cu reprezentanții Consiliului pentru o primă  discuție pe tema numirii Laurei Codruța Kovesi la Parlamentul European, au declarat pentru G4Media.ro surse parlamentare.

Potrivit acestora, nu se așteaptă la un acord imediat, fiind vorba de o primă întâlnire. ”Dacă Consiliul se va mișca repede, ar trebui să avem o decizie în curând”, au mai explicat pentru G4Media.ro sursele citate.

Inițial, G4Media.ro a scris că o decizie finală e foarte posibil să fie luată joi de ambasadorii statelor membre printr-un vot în COREPER, au declarat pentru G4Media.ro surse de la Bruxelles, dar nu este clar dacă acest lucru se va întâmpla.

  • Pe data de 12 septembrie, europarlamentatul Siegried Mureșan a anunțat componența noii echipe a Parlamentului European care va negocia împreună cu Consiliul UE nominalizarea pentru funcția de procuror-șef european. Membrii noii echipe sunt Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania, Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania și Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania.

Mai multe surse politice citate sâmbătă de B1TV declară că inclusiv Guvernul României ar urma să-și schimbe poziția și să susțină candidatura lui Kovesi. Voirica Dăncilă ar fi sfătuită să o susțină pe fosta șefă a DNA, la schimb cu obținerea sprijinului din partea opoziției pentru un vot în favoarea Rovanei Plumb în poziția de comisar european.

Contracandidatul Laurei Codruta Kovesi, francezul Jean-Francois Bohnert, a fost numit la sfârșitul lunii iulie la șefia Parchetului Național Financiar, echivalentul francez al DNA din Franța. Totuși, oficial Bohnert nu și-a retras candidatura, deoarece aceasta a fost depusă în nume propriui, nu din partea statului din care provine candidatul, însă Franța și-a schimbat poziția și a anunțat că o susține pe Laura Codruța Kovesi.

Parlamentul European a anunțat și după alegerile europarlamentare, care au schimbat componența politică a noului legislativ de la Bruxelles, că își menține susținerea pentru Laura Codruța Kovesi. Negocierile pentru șefia viitorului Parchet European au început sub mandatul vechiului Parlament.

Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a declarat, sâmbătă, pentru B1 TV, că în cursul acestei săptămâni este foarte posibil un vot din partea statelor membre, în așa numita comisie COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană).

„A mai apărut o altă schimbare în Consiliu, Franța și-a schimbat poziția așa cum știm și treaba asta este confirmată, la fel am confirmat-o ieri și alaltăieri procedural și odată cu Franța își mai schimbă poziția și alte state membre. Am confirmat cu prim-miniștri din Benelux, din Belgia, Olanda și Luxemburg, mai sunt și state membre care își schimbă poziția și în condițiile acestea președenția Finandeză, săptămâna viitoare, în COREPER o să pună în discuție ideea asta, după ce marți va avea loc o rundă de discuții între noua echipă de negociere a Parlamentului și președinția Finlandeză. Candidatul francez a primit altă funcție, dar teoretic și procedural el poate să spună oricând că în cazul în care e numit procuror șef european preferă funcția asta, în cazul în care e numit, atâta timp cât el nu și-a retras candidatura”, a declarat Coloș pentru B1.ro.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. UE trebuie distrusă, pentru că în acest moment se bazează pe o ipocrizie care duhnește de la Brucsel până aici.
    La noi merge la nesfârșit placa aia cu văleu, să nu se bage politicul în justiție.
    Dar la Brucsel e ok dacă se duc negocieri politice pentru justiție. Ei au voie, domne.

    • Buna dimineata, postac PSD ce esti. Normal ca ti-ar placea sa fie distrusa UE, sa nu mai fie nicio limita impusa dictaturii PSD, stapanii tai sa fie zei pe pamant la ei in judet.

      Tu crezi ca pacalesti pe cineva, gunoiule? Toata tara vede ca PSD a furat pana a facut praf bugetul.

      Si acum va veni Kovesi sa arunce toti PSDistii si ceilalti mafioti direct in pubela istoriei.

    • @avetiunrahat, nu, bibol ce ești, eu vreau ca Putin să fie stăpân aici. Sunt postac sovietic, în slujba lui Putin. Din când în când mai prestez și pentru mafia din Teleorman sau pentru mafia siciliană, depinde care dă mai mult.
      Acum te las, că merg spre bulău să-i duc sufertașul lui Dragnea.
      trăiască PSD, trăiască Sovietele!!! Heil Putin!