G4Media.ro

Începe Bucharest Music Film Festival: 9 zile de muzică live, film și…

Afiș Bucharest Music Film Festival

Începe Bucharest Music Film Festival: 9 zile de muzică live, film și evenimente pentru copii, cu acces gratuit, în Piața George Enescu

Bucharest Music Film Festival, revine după o pauză de opt ani, sâmbătă 14 septembrie, în Piața George Enescu, începând cu ora 20:00 și va continua până duminică 22 septembrie, cu zeci de reprezentații artistice cu acces gratuit dedicate publicului de toate vârstele, potrivit prezentării festivalului de pe site-ul Arcub.ro.

Timp de nouă zile, Bucharest Music Film Festival, ediția a XII-a aduce pe scena din Piața George Enescu artiști și orchestre de renume, atât naționali, cât și internaționali precum: Valentina Nafornița, Alexandru Tomescu, Orchestra Națională Radio, Camerata Regală, Corul Filarmonicii George Enescu, dirijați de maeștri precum Constantin Adrian Grigore, Cristian Spătaru, Iosif Prunner, Simona Strungaru și Octavian Lup, Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică, Big Band Radio România, Luiza Zan, Mădălina Pavăl Orchestra, Leyah și mulți alții care vor evolua într-o varietate de stiluri muzicale, de la muzică clasică la jazz, muzică cinematică și pop fusion.

Cea de-a XII-a ediție, organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, se desfășoară sub egida Zilelor Bucureștiului celebrând 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului.

În deschiderea festivalului, sâmbătă 14 septembrie, iubitorii de muzică se pot bucura de un spectacol susținut de peste o sută de instrumentiști și soliști de elită. Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore și Corul Filarmonicii George Enescu, condus de Iosif Prunner vor performa pe scena din Piața George Enescu, începând cu ora 20.00.

Pe 15 septembrie, Bucharest Music Film Festival face tranziția către world music cu ritmuri inovatoare de percuție clasică și electronică, aduse de Dreams and Drums by Mihai Ciprian Rogojan, urmat de sonoritățile inspirate din tradițiile bucovinene, moldovenești și balcanice oferite de Mădălina Pavăl Orchestra.

Viața compozitorului legendar Ennio Morricone va fi reconstituită prin proiecția filmului documentar „Ennio”, regizat de Giuseppe Tornatore care va fi difuzat luni 16 septembrie, de la ora 20:00. Celebru pentru coloanele sonore emblematice ale unor filme precum „The Good, the Bad and the Ugly” și „Cinema Paradiso”, Morricone a compus muzica pentru peste 400 de filme, acoperind o gamă largă de genuri. Tornatore, care a colaborat strâns cu Morricone la numeroase proiecte, inclusiv „Cinema Paradiso”, explorează în profunzime viața și cariera legendarului compozitor italian, aducând un omagiu emoționant, care nu doar celebrează geniul muzical al compozitorului, ci oferă și un portret profund al omului din spatele muzicii. Producția documentară „Ennio” a primit o recunoaștere pe scară largă, câștigând premii prestigioase precum „Premiul David di Donatello” și „Premiul Nastro d’Argento” pentru cel mai bun documentar.

Bucharest Music Film Festival continuă cu Leyah și proiectul său Cinestezia, pe 17 septembrie, oferind o fuziune unică de pop și muzică clasică, iar 18 septembrie propune un spectacol de jazz susținut de Luiza Zan și trupa sa.

Pe 19 septembrie, celebrul violonist Alexandru Tomescu va interpreta lucrări de Niccolò Paganini, într-un concert inedit alături de chitaristul Dragoș Ilie, iar Resonant Quintet va aduce pe scena festivalului rafinamentul muzicii de suflat.

Vineri, 20 septembrie, ansamblul Big Band Radio România și Orchestra de Cameră Radio, dirijat de Simona Strungaru, va urca pe scenă alături de legendele Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Teo Boar și Vlady Cnejevici.

Ziua Mondială a Păcii, sărbătorită pe 21 septembrie, va fi marcată de Bucharest Music Film Festival prin concertul Romania for Peace, finanțat de Ministerul Culturii, unde Orchestra New Hope, condusă de Octavian Lup, alături de violonistul Valentin Șerban și soprana Veronica Anușca, vor transmite un mesaj de armonie și solidaritate prin muzică.

Ediția din acest an se va încheia, duminică 22 septembrie, cu un concert de muzică clasică prezentat de Orchestra Națională Radio, dirijată de Cristian Spătaru cu participarea celebrei soprane Valentina Nafornița ce va interpreta lucrări din repertoriul clasic al compozitorului Giacomo Puccini.

Pe lângă seriile de concerte dedicate publicului larg, programul Bucharest Music Film Festival este completat, în zilele de duminică, cu activități speciale pentru copii. Atelierele muzicale „Caruselul Vesel” și „Remi și Aventura Sunetelor”, coordonate de Cătălin Milea, îi vor introduce pe cei mici în lumea muzicii prin jocuri și experimente sonore interactive desfășurate pe 15 și 22 septembrie, începând cu ora 10:00.

BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL

14-22 SEPTEMBRIE 2024 | PIAȚA GEORGE ENESCU

Sâmbătă, 14 septembrie

20:00: Camerata Regală | dirijor Constantin Grigore

Corul Filarmonicii George Enescu | dirijor Iosif Prunner

Duminică, 15 septembrie

10:00: Caruselul Vesel | Atelier muzical

20:00: Dreams and Drums by Mihai Ciprian Rogojan

21:00: Mădălina Pavăl Orchestra

Luni, 16 septembrie

20:00: Proiecție de film | Ennio (2021) | regia Giuseppe Tornatore

Marți, 17 septembrie

19:30: Opereta Stars

20:00: George Miron & Grupul Vocal Acapella

20:30: Cinestezia | Leyah

Miercuri, 18 septembrie

20:00: In My Village | Luiza Zan Sextet

Joi, 19 septembrie

20:00: Resonant Quintet

20:30: Paganini Magic | Alexandru Tomescu (vioară), Dragoș Ilie (chitară clasică)

Vineri, 20 septembrie

20:00: Big Band Radio România | Orchestra de Cameră Radio | dirijor Simona Strungaru | Mircea Baniciu | Ovidiu Lipan Țăndărică | Teo Boar | Vlady Cnejevici

Sâmbătă, 21 septembrie

19:00: Romania for Peace | Orchestra New Hope | dirijor Octavian Lup | Valentin Șerban (vioară) | Veronica Anușca (solistă) – concert finanțat de Ministerul Culturii

Duminică, 22 septembrie

10:00: Remi și Aventura Sunetelor: Tobele și ritmul, instrumente mici de percuție | Atelier muzical

20:00: Orchestra Națională Radio | dirijor Cristian Spătaru | Valentina Nafornița (solistă)

* Programul concertelor poate suferi modificări.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul Zilelor Bucureștiului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează