Începe etapa specială a Bacalaureatului cu proba scrisă la Limba și literatura română
Etapa specială a Bacalaureatului începe luni, fiind înscrişi să susţină examenul peste 140 de candidaţi, transmite Agerpres.
Luni are loc proba scrisă la Limba şi literatura română, marţi se desfăşoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă scrisă – Limba şi literatura maternă – este programată joi.
Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) nu s-au consemnat situaţii care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susţine examenul 12 candidaţi, iar în judeţele Caraş-Severin, Tulcea şi Vaslui – câte un singur candidat.
Primele rezultate vor fi afişate vineri, până la ora 12,00. Contestaţiile se pot depune tot vineri, între orele 14,00 – 19,00. Duminică vor fi anunţate rezultatele finale.
La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a, conform situaţiei anunţate duminică de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8,00 – 14,00.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.
sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank