Începe Festivalul ”Cinema în aer liber”, cu proiecţii pe Insula Artelor din Parcul Titan
„Cinema în aer liber” revine pe Insula Artelor din Parcul Titan, începând de marţi până pe 8 septembrie, fiind programate 24 de proiecţii ale unor filme apreciate în ultimii ani, de la dramă şi thriller până la comedie şi animaţie, transmite Agerpres.
Evenimentul este organizat de Primăria Sector 3, iar multe dintre proiecţii vor fi prezentate în premieră în România, intrarea fiind liberă.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, organizatorii îşi propun să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor, promovând astfel apropierea publicului de filmul european şi de creaţiile de autor.
În prima săptămână vor fi proiectate filmele „Bastardul” (2024), regizat de Nikolaj Arcel, „Redutabil” (2017), în regia lui Michel Hazanavicius, „Odiseea” (2017), regizat de Jerome Salle, „Frunze căzătoare” (2023) – regia Aki Kaurismaki, „Club zero” (2024) – regia Jessica Hausner, „Cartea cu soluţii” (2024) – regia Michel Gondry.
Filmele propuse a fi vizionate în cea de-a doua săptămână sunt: „Scenariu de vis” (2023) – regia Kristoffer Borgli, „CHE Partea I” (2008) – regia Steven Soderbergh, „Marea dinlăuntru” (2005) – regia Alejandro Amenabar, „Eu căpitan” (2024), regia de Matteo Garrone, „Crima este a mea” (2023) – regia Francois Ozon, „La Stejarul bătrân” (2024) – regia Ken Loach.
În a treia săptămână, spectatorii vor putea viziona „Cartea cu soluţii”, „CHE Partea a II-a”, dar şi „Dalida” (2017) – regia Lisa Azuelos, „Jeanne du Barry” (2023) – regia Maiwenn, „Dragoste la foc mic” (2024) – regia Tran Anh Hung şi „Umbra lui Caravaggio” (2023) – regia Michele Placido.
În ultima săptămână de proiecţii, publicul va putea vedea din nou „Club Zero” (2024) şi „Bastardul”, dar şi „Marele Maestru” (2013) de Kar-Wai Wong, „Trădătorul” (2020) de Marco Bellocchio şi „Un an dificil” (2024) regizat de Olivier Nakache şi Eric Toledano.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank