G4Media.ro

Medicii nu mai primesc sporul pentru tratarea pacienților cu COVID, se închid…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Medicii nu mai primesc sporul pentru tratarea pacienților cu COVID, se închid centrele de evaluare a persoanelor care au această boală și nu se mai eliberează certificate electronice de vaccinare / Starea de risc epidemiologic şi biologic a încetat

UPDATE: Medicii nu mai primesc sporul pentru tratarea pacienților cu COVID, se închid centrele de evaluare a persoanelor care au această boală și nu se mai eliberează certificate electronice de vaccinare, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea prin care starea de risc epidemiologic şi biologic a încetat.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, printr-un comunicat de presă.

Odată cu încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19 se aplică următoarele măsuri:

·        Încetarea funcționării spitalelor/secțiilor dedicate internării pacienților cu COVID-19, aceștia putând să se interneze și trateze în orice unitate sanitară, în condiții de izolare specifice oricărei boli infecțioase respiratorii;

·        Încetarea funcționării centrelor de evaluare dedicate pacienților cu COVID-19, evaluarea acestora se va efectua în orice unitate sanitară, cu respectarea precauțiilor de izolare;

·        Nu se vor mai acorda sporuri speciale, deoarece boala COVID-19 este considerată o boală infecțioasă obișnuită;

·        Începând cu 1 iulie 2023 nu se vor mai elibera de către STS certificatele electronice de vaccinare COVID-19.

Ministerul Sănătății recomandă în continuare persoanelor care au semne și simptome asemănătoare infecției cu SARS-CoV-2 să se testeze, să se autoizoleze / să poarte mască și să solicite evaluarea stării de sănătate, mai ales dacă simptomatologia se înrăutățește și/sau dacă pacienții prezintă diverse comorbidități și au vârsta peste 65 de ani.

Sistemul de supraveghere și raportare de către toate unitățile sanitare și laboratoare a cazurilor de COVID-19 se menține.

CNSU a aprobat această hotărâre având în vedere Raportul elaborat de Comitetul de Urgență al Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la evoluția bolii COVID-19, precum și nivelurile ridicate ale imunității populației la SARS-CoV-2. Concluziile au fost coroborate cu pozițiile oficiale adoptate public de Directorul General al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit cărora, COVID-19 a devenit o problemă de sănătate stabilă ce nu mai constituie o urgență de sănătate publică de interes internațional, se mai arată în comunicat.

Știrea inițială: Guvernul anunţă miercuri, într-un comunicat oficial, că premierul Marcel Ciolacu a convocat marţi seară, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. iar în şedinţă a fost aprobată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19, relatează News.ro.

”Premierul Marcel Ciolacu a convocat aseară, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În reuniunea CNSU a fost aprobată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19 şi aplicabilitatea art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020”, transmite Executivul.

Guvernul precizează că ”CNSU a aprobat această Hotărâre luând în considerare Raportul elaborat la cea de-a cincisprezecea reuniune a Comitetului de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la evoluţia bolii COVID-19, prin care s-a evidenţiat tendinţa de scădere a deceselor cauzate de COVID-19, a spitalizărilor şi a internărilor în secţiile de terapie intensivă, precum şi nivelurile ridicate ale imunităţii populaţiei la SARS-CoV-2”.

”Aceste concluzii au fost coroborate cu poziţiile oficiale adoptate public de Directorul General al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit cărora COVID-19 a devenit o problemă de sănătate stabilă ce nu mai constituie o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”, se mai arată în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...