G4Media.ro

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul…

Sursa foto: Facebook Ministerul Economiei

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național.  Nuclearelectrica investighează cauza deconectării

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat miercuri după-amiază de la Sistemul Energetic Naţional, a anunţat Societatea Naţională Nuclearelectrica. 

Potrivit unui raport remis de companie miercuri seara Bursei de Valori Bucureşti (BVB), incidentul ar fi avut loc din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară. 

Specialiştii CNE Cernavodă investighează, în vederea remedierii, cauza care a condus la deconectarea automată a Unităţii 1 CNE Cernavodă de la Sistemul Energetic Naţional.

Deconectarea automată a Unităţii 1 CNE Cernavodă de la Sistemul Energetic Naţional, precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător, dau asigurări reprezentanţii companiei.

„SN Nuclearelectrica va reveni cu un comunicat după finalizarea lucrărilor de remediere, la momentul resincronizării Unităţii 1 la SEN”, se arată în raport.  

Incidente similare au mai avut loc și la Unitatea 2 de la CNE Cernavodă. Două dintre ele au fost anunțate de Hidroelectrica anul trecut, pe 10 și 28 iulie.

Unitatea 2 a CNE Cernavoda  s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National in dupa-amiaza zilei de 10 iulie 2021, ca urmare a aparitiei unei disfunctionalitati in partea clasica a unitatii, fara impact pe partea nucleara, menționa Hidroelectrica în comunicatul care anunța că Unitatea 2 a fost reconectat la Sistemul Energetic National în seara de 12 iulie 2021.

Următorul incident a avut loc pe 28 iulie 2021 când Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National, ”ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic care a afectat partea clasică”. Reconectarea a fost făcută două zile mai târziu, în seara de 30 iulie 2021.

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Stai, nu ne spune cauza, ca o stim deja de la Ficus.

  2. A sarit o siguranta

  3. Hidroelectrica nu are nicio autoritate la CNE Cernavoda, mai degraba este vorba de Nuclearelectrica.
    Atentie mai mare la difuzarea stirilor , fara documentare!

    • @Alexe – Pana si link-ul duce, evident, pe pagina Nuclearelectrica, da’, na’, copilul ala de a facut background-ul se gandea la altceva.

  4. Radem noi radem dar eu sper ca SRI nu se ocupa numa de furat din banul public in perioada asta si ca e cu ochii pe astfel de obiective strategice.

  5. Vor sa ne lase in frig si-n bezna!

  6. Cu perfidul „joc de gleznă”
    Guvernul ne bagă’n beznă
    Și vom dârdâi de frig…
    Ne va fi dor de..COVRIG.

  7. O fi fost de la „https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25855768-rusii-revin-demonstreze-pusca-anti-drone-stupor-functioneaza-doborat-20-drone-inamice.htm” pusca stupor… bate pana aici =)))