UPDATE Incendiu la rafinăria OMV Petrom de la Petrobrazi, aflată în revizie. Trei persoane au suferit arsuri UPDATE
Update 17.22 ”Astăzi, în jurul orei 15:00, un incendiu a avut loc in cadrul rafinăriei. Incendiul a fost stins. În urma incidentului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, doua dintre ele fiind transportate la spital. Echipa de răspuns la situații de urgență a companiei a fost mobilizată, a coordonat operațiunile de asistență și este în contact cu toate autoritățile relevante. Menționăm că rafinăria se află în prima săptămână a unui proces de revizie a cărui durată este de șase săptămâni”, se arată într-un comunicat oficial al companiei OMV Petrom.
Update 18:53 În urma evenimentului, IPJ Prahova a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia anunță că sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal, relatează observatorulph.ro. ”La data de 1 mai a.c., în jurul orei 15.15, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț au fost sesizați despre faptul că o persoană a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit în incinta unei societăți din comuna Brazi.
Update 16.49: În incendiul de la rafinărie au fost înregistrați trei răniți, din care doi cu arsuri și una cu o lovitură la un picior, potrivit ISU Prahova.
Update 16.30: Rafinăria Petrobrazi este în revizie generală a rafinăriei Petrobrazi încă din 24 aprilie, ceea ce înseamnă că instalații de pe platforma industrială nu conțin carburanți sau petrol. Revizia urma să dureze șase săptămâni, potrivit unui comunicat OMV Petrom.
Update 16.16: Trei persoane au suferit arsuri în urma incidentului de la Petrobrazi, transmite Agerpres.
Articol inițial: Un incident s-a petrecut luni după-amiază în incinta Rafinăriei Petrobrazi operate de OMV Petrom, mai multe persoane având nevoie de îngrijiri medicale, transmite Agerpres. La faţa locului a intervenit și un elicopter SMURD. Rafinăria este situată în localitatea Brazi, chiar lângă Ploiești.
Fumul dens este vizibil din mai multe zone ale Ploieștiului, potrivit publicației locale Observator de Prahova. Incidentul de la Rafinăria Petrobrazi a fost confirmat de către reprezentanții ISU Prahova, însă aceștia au precizat că nu le-a fost solicitat sprijinul la fața locului.
„În această după-amiază, în incinta unui operator economic de pe raza comunei Brazi, s-a produs un eveniment care, iniţial, nu a presupus intervenţia serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Evenimentul a fost gestionat de personalul specializat din cadrul operatorului economic. Ulterior, am fost solicitaţi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unor persoane implicate în eveniment”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD U-TIM şi două ambulanţe.
În curs de actualizare
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu