G4Media.ro

Incidenţa COVID-19 a urcat la 7,73 la mie în Cluj-Napoca. CJSU a…

sursa foto: Emerging Europe

Incidenţa COVID-19 a urcat la 7,73 la mie în Cluj-Napoca. CJSU a decis interzicerea circulaţiei după ora 20:00 în toate zilele săptămânii

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a hotărât că, începând cu 2 aprilie, este interzisă circulaţia persoanelor în afara gospodăriei în toate zilele săptămânii, în intervalul orar 20:00 – 5:00, în municipiul Cluj-Napoca şi în alte opt unităţi administrativ-teritoriale în care incidenţa COVID-19 a depăşit indicele de 7,5 la mia de locuitori, transmite Agerpres.

Potrivit hotărârii CJSU, există şi o serie de excepţii, cum ar fi cele referitoarea la deplasarea în interes de serviciu, pentru urgenţe medicale sau a persoanelor aflate în tranzit.

În Cluj-Napoca, incidenţa COVID-19 este de 7,73 la mie, după ce în cursul zilei de joi era la 7,65 la mie, fiind trecut pragul de 7,5.

Cea mai mare incidenţă din judeţul Cluj, 12,21 la mia de locuitori, este în comuna Gârbău. Celelalte localităţi în care incidenţa se situează peste 7,5 la mia de locuitori şi în care se aplică restricţia decisă vineri de CJSU sunt Apahida, Bonţida, Călăraşi, Ciucea, Palatca, Poieni şi Sic.

Incidenţa de ansamblu la nivelul judeţului Cluj este de 6,33 la mia de locuitori.

În judeţul Cluj există şi patru comune în care nu este înregistrat niciun caz de COVID-19.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Dar masuri de relaxare sunt pregatite? Intreb pentru un primar asa mai mic de statura ingrijorat ca vor ramane in carantina

  2. La articolul de mai sus de ce p l m nu se poate comenta e advertaising sau cu circuit închis? Belimis ar sexul în morții și n răniții lor