Incidentele antisemite au proliferat la nivel mondial începând cu 7 octombrie, dar majoritatea nu sunt raportate. O explicație dată de cotidianul Times of Israel

Până la 79% din cazurile de hărțuire antisemită nu sunt niciodată divulgate, potrivit experților care cântăresc „obstacolele” care descurajează victimele evreiești – în special tinerii – să vorbească.

John Michael Graves, în vârstă de 25 de ani, ieșea din reședința sa Moishe House din Seattle când a văzut o jumătate de duzină de pliante antisemite „lipite” pe stâlpii de lângă poarta clădirii nemarcate.

„Le-am smuls. Nu este clar cum de știau că este vorba de Moishe House”, a declarat Graves, referindu-se la o casă de grup cooperativă pentru tineri adulți evrei. Pe fluturași scria „F-k You Israel” cu stele ale lui David tăiate și au fost lipiți pe stâlpii de pe stradă în după-amiaza zilei de 24 octombrie.

„A fost ca o lovitură în stomac”, a declarat Graves pentru The Times of Israel. Dar el și colocatarii săi nu au raportat incidentul la mișcarea Moishe House, care spune că ajunge la 70.000 de evrei din 27 de țări, inclusiv șase locații din Israel.

„Eram speriați și – sună ironic acum – pentru că acest lucru va apărea într-un ziar și se va atrage mai multă atenție asupra noastră – nu am vrut să fac din asta o problemă mai mare decât era”, a spus Graves. El este unul dintre cei patru rezidenți ai Casei Moishe, care sunt în general populate de un amestec de tineri profesioniști și absolvenți.

„Suntem programați să credem că este doar un fluturaș oarecare, nu o amenințare cu moartea activă”, a spus Graves, care a adăugat că Moishe House a fost o resursă „incredibilă” pentru el și pentru alți rezidenți în ceea ce privește războiul dintre Israel și Hamas.

„Când am văzut afișele, am simțit cum mâna îmi prinde colierul cu steaua lui David”, a declarat Madison Holt, în vârstă de 23 de ani, o altă rezidentă a Moishe House din Seattle.

„Nu mă puteam decide dacă să îmi ascund sau nu colierul. Întotdeauna m-am simțit în siguranță trăind aici, dar acest lucru a fost cu siguranță un semnal de alarmă pentru modul în care lucrurile s-au schimbat de la 7 octombrie”, a declarat Holt pentru The Times of Israel.

De la masacrele fără precedent comise de Hamas luna trecută în Israel, în urma cărora au fost ucise 1.200 de persoane și au fost luați aproximativ 240 de ostatici, mișcarea Moishe House a oferit noi resurse „constructorilor săi de comunități” din întreaga lume, inclusiv acces la servicii de sprijin emoțional, a declarat Graves.

Acum, la șase săptămâni de la izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, la 7 octombrie, opinia mondială s-a îndepărtat de la recunoașterea și jelirea acestor atrocități.

Reticența lui Graves și Holt de a raporta acest incident de antisemitism face parte dintr-un fenomen larg răspândit, au declarat experții pentru The Times of Israel. Aproape patru din cinci evrei care se confruntă cu hărțuiri antisemite nu le raportează la organele de drept sau la mass-media, potrivit statisticilor Comitetului Evreiesc American.

„Diferite grade de traumă” se află în spatele lipsei de raportare, a declarat Jake Hyman, purtător de cuvânt al Ligii Anti-Defăimare (ADL), pentru The Times of Israel.

„Unii oameni pot raporta imediat, în timp ce alții pot dori să pretindă că nu s-a întâmplat niciodată, ceea ce ar fi de înțeles”, a spus Hyman.

O evoluție importantă pentru universități, a spus Hyman, este noua „Linie legală pentru antisemitism în campus” (CALL) pentru ca orice student, familie, membru al facultății sau al personalului să „raporteze incidente de discriminare antisemită, intimidare, hărțuire, vandalism sau violență care ar putea necesita o acțiune legală”.

Rapoartele de primire vor fi gestionate de avocați care lucrează pro bono pentru a reprezenta victimele „care aleg să meargă mai departe cu cazuri specifice”, a spus Hyman.

„CALL va oferi, de asemenea, trimiteri către servicii sociale, servicii de consiliere în domeniul sănătății mintale și alte servicii de sprijin relevante în zona lor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ADL.

Nu în numele meu

Experții au declarat pentru The Times of Israel că mulți elevi de liceu și studenți se tem să documenteze hărțuirea, deoarece este „aproape imposibil să raportezi sub anonimat dacă vrei o investigație cu rezultate și repercusiuni reale”, a declarat Yael Lerman, director executiv al Departamentului juridic Saidoff de la StandWithUs, o organizație educațională pro-Israel. (Acest reporter lucrează pentru StandWithUs în calitate de director al Centrului de Educație privind Holocaustul).

„Studenții care depun plângeri de discriminare sau de părtinire sub numele lor devin aproape inevitabil ținte de hărțuire continuă sau în social media de către persoane fizice, de către grupuri studențești anti-Israel și chiar în persoană”, a declarat Lerman pentru The Times of Israel.

Nedeclararea antisemitismului se extinde dincolo de organismele studențești, a spus Lerman.

„Mulți profesori evrei din campus nu raportează incidentele antisemite pentru că sunt speriați de ceea ce văd”, a spus Lerman, un avocat care conduce o rețea de avocați cultivată de StandWithUs, dispusă să apere gratuit victimele antisemitismului în campusuri.

„Ei șterg dovezile și speră că, dacă nu se ocupă de ele, vor dispărea. Ideea de a-i trage la răspundere pe antisemiți prin intermediul sistemului de justiție penală, în loc să rămână speriați, nu s-a impus încă într-un mod suficient de larg”, a declarat Lerman.

Cu ajutorul rețelelor de socializare și al tehnologiilor în evoluție, studenții și personalul deopotrivă „se tem să nu fie ținta unei hărțuiri și mai mari dacă sunt dispuși să se prezinte ca martori ai unor atacuri antisemite”, a spus Lerman.

Sentimente de rușine

Consiliul Israelian American (IAC) a indicat „rușinea” ca fiind unul dintre motivele pentru care atât de mulți evrei americani nu raportează antisemitismul.

„Știm acest lucru pentru că, atunci când primim rapoarte [despre incidente antisemite], de multe ori elevii și părinții vor indica faptul că au avut parte de mai multe alte incidente înainte de a se decide să raporteze”, a declarat Karen Bar-On, vicepreședintele pentru activism al IAC.

„De asemenea, atunci când discutăm despre acest subiect cu membrii comunității sau când oferim instruire în domeniul antisemitismului educatorilor și elevilor prin intermediul evenimentelor noastre școlare sau comunitare, aceștia vor aduce în discuție cazuri pe care le-au trăit, recunoscând în același timp că nu le-au raportat”, a declarat Bar-On pentru The Times of Israel.

Înființată în 2007, IAC reprezintă peste 800.000 de israelieni și familiile acestora care trăiesc în SUA. Bar-On s-a făcut ecoul avocatului Lerman și le-a cerut evreilor să reconsidere importanța de a raporta hărțuirea antisemită, în loc să o ignore.

„În primul rând, trebuie să le spunem oamenilor cum să raporteze și să le reamintim în mod constant ce resurse sunt la dispoziția lor”, a spus Bar-On. „Mai important, membrii comunității trebuie să înțeleagă importanța de a raporta și de a lua poziție în fața fiecărui incident pe care îl experimentează, indiferent cât de „minor” li se pare că este”, a mai spus ea.

Potrivit datelor colectate de Comitetul Evreiesc American (AJC) în 2021, 79% dintre evreii americani „vizați de remarci antisemite nu au raportat aceste incidente”, a declarat Aaron Bregman, director al AJC pentru afaceri în licee.

„Mulți elevi de liceu care se confruntă cu antisemitism, discriminare sau prejudecăți aleg să nu raporteze aceste incidente, temându-se de represalii sociale și de o potențială izolare”, a spus Bregman.

Un alt factor implicat în neraportarea insuficientă este faptul că elevii „pot să nu fie siguri că au fost victime ale discriminării și pot subestima gravitatea problemei”, a spus Bregman, adăugând: „Unii elevi pot, de asemenea, să se lupte să recunoască și să definească acțiunile antisemite, împiedicând capacitatea lor de a raporta cu acuratețe”.

Bregman a declarat pentru The Times of Israel că „incertitudinea” în jurul discriminării „provine adesea din percepția că experiențele [studenților evrei] nu se compară cu discriminarea cu care se confruntă colegii lor”, a spus el.

Mai mulți experți au indicat „microagresiunile” ca fiind esențiale pentru înțelegerea fenomenului de subraportare. O directoare de lungă durată a serviciilor studențești de la universitățile Ivy League a declarat pentru The Times of Israel că mult prea mulți profesori „provoacă studenții evrei practicanți să lipsească de la cursuri în timpul sărbătorilor evreiești”.

În plus, studenții pot presupune că au documentat un incident când, din punct de vedere procedural, nu au făcut-o.

„Studenții cred că au raportat ceva atunci când comentează într-un sondaj instituțional, dar această raportare nu este împărtășită cu sistemele care urmăresc sau chiar fac ceva în legătură cu antisemitismul din campus”, a declarat fosta profesionistă de la Hillel, care a cerut să rămână anonimă din cauza poziției sale în mediul academic.

Neîncrederea că se vor lua măsuri

De cealaltă parte a Atlanticului, în Marea Britanie, o „proporție „mare” de incidente antisemite în școlile publice și campusurile universitare nu sunt niciodată raportate, a declarat Dave Rich de la Community Service Trust, care înregistrează și răspunde la antisemitism din 1984.

„Cele mai probabile motive pentru care nu se raportează sunt că nu simt că nu se va face nimic sau nu știu.” În Europa, Uniunea Europeană a efectuat cercetări privind antisemitismul în 2012 și 2018. Constatările au demonstrat că „cea mai mare parte a hărțuirii antisemite nu a fost raportată nimănui”, a declarat Rich. „Nu avem date specifice pentru neraportarea antisemitismului din campus sau din școli, dar acest lucru oferă o indicație a ceea ce am putea căuta”, a mai spus el.

În condițiile în care universitățile catolice private din SUA își deschid acum porțile pentru a înscrie studenți evrei hărțuiți, publicul vede încă doar „vârful aisbergului” în ceea ce privește antisemitismul, consideră experții. Fără o creștere semnificativă a numărului de victime care raportează incidentele de hărțuire, discriminarea împotriva evreilor ar putea continua să zboare în mare parte sub radar.