G4Media.ro

INCOGNITO Am dezlegat misterul crucilor gigant care au împânzit România / Cine…

Sursa Foto: Cititor G4Media/ Ștefan Cherciu și Părintele Serafim

INCOGNITO Am dezlegat misterul crucilor gigant care au împânzit România / Cine este părintele Serafim, eminența cenușie din spatele afacerii. O cruce ar costa între 10.000 și 15.000 de euro

Zecile de cruci de mari dimensiuni care au apărut, în special în ultimul an, în mai multe județe din România reprezintă demersuri intermediate de un singur preot, pe nume Serafim, care ar fi stareț la o mănăstire de lângă Drăgășani, județul Vâlcea. În timp, Serafim a devenit capul unei rețele la nivel național care acționează cu discreție și plantează cruci în ritm rapid, fără autorizație în unele cazuri, după cum a descoperit, zilele trecute, G4Media.ro.

Instituția Bisericii, prin Patriarhie și Arhiepiscopia Râmnicului, de care aparține Serafim, au negat implicarea în demersurile acestui cleric despre care nu există informații publice disponibile. Contactat de G4Media.ro, preotul Serafim l-a afurisit pe reporter și a închis conversația. Nu este prima dată când mai multe cruci răsar, brusc, pe marginea drumurilor, tot fără autorizație: evenimente similare au avut loc în urmă cu 12 ani, în județul Timiș, loc unde ar fi slujit Serafim în trecut.

Fie oficial, fie cu identitate schimbată, în calitate de potențal cumpărător, reporterul G4Media.ro a stat de vorbă, în ultimele două zile, cu mai multe persoane implicate în amplasarea unor astfel de cruci: primari, oameni de afaceri/donatori, preoți, consultarea fiind suplimentată de articole publicate în diferite județe, materiale în care jurnaliști locali au semnalat apariția/sfințirea unor asemenea construcții. Această stăruință a fost justificată de faptul că, în jurul acestor edificii, există o anumită secretomanie și, într-o anumită măsură, un anumit mister.

În plus, doar în puține cazuri jurnaliștii au putut afla numele finanțatorilor, aproape de fiecare dată aceștia fiind anonimi. ”Un important om de afaceri din Satu Mare a ridicat o cruce pe marginea drumului principal din orașul Ardud. Gestul este unul de recunoștință față de Dumnezeu, după ce credinciosul a reușit să se vindece de o boală cruntă. Pentru a-i mulțumi Divinității pentru o nouă șansă la viață, un călugăr dintr-o mănăstire importantă din Grecia i-a comunicat afaceristului sătmărean că ar fi indicat să ridice o astfel de cruce. Așa că a suportat toate cheltuielile și s-a ținut de cuvânt.”, scria, anul trecut, o publicație locală din Satu Mare.

cruce satu mare
Sursa Foto: Portalsm.ro

Șase persoane cu care a discutat reporterul G4Media.ro l-au indicat drept furnizor al acestor cruci pe preotul Serafim de la Mănăstirea Sf. Mucenic Pantelimon din Drăgășani-Vâlcea. Și două articole de presă vorbesc despre implicarea acestuia.

Cel mai exact a descris implicarea lui Serafim în aceste demersuri Dănuț Birău, primarul orașului Târgu Cărbunești din județul Gorj: ”Cineva plătește, iar el le distribuie, hotărăște unde vor fi amplasate”. În Târgu Cărbunești au ajuns, în 2022, două astfel de cruci, una amplasată în oraș, cealaltă la o mănăstire din apropiere.

”Din câte știu, le-a plătit Cherciu (Ștefan Cherciu, om de afaceri din Craiova n.r.) și le-a dat mănăstirii care apoi, a donat una orașului. Nu mai țin minte exact, dar în contract era trecută o valoare de 10.000-15.000 de euro pentru donație”, a mai spus Birău. El a adăugat că de lucrările pentru amplasarea crucii s-a ocupat o echipă trimisă de Serafim care a cerut expres acest lucru. Acesta nu a venit la fața locului – ”Am vorbit doar la telefon de vreo două ori”, a spus primarul.

Presa locală din Craiova a dezvăluit, pe surse, faptul că multe din crucile apărute, în ultima perioadă, în oraș și în județe din sud-estul țării, ar fi fost achiziționate pe banii lui Cherciu, persoană religioasă și patronul unei firme cu cifre de afaceri de sute de milioane de lei anual. În calitate de potențial cumpărător, l-am sunat, fără succes pe omul de afaceri craiovean care, ulterior, într-un mesaj pe Whatsapp, ne-a dat numărul pe telefon al lui Serafim.

”Nu la telefon, trebuie să veniți aici, la mănăstire”, a spus acesta când l-am sunat dându-ne drept amatori de a cumpăra patru cruci pe care să le aducem în județul Iași. Ulterior, l-am reapelat în numele G4Media.ro, reacția sa, înainte de a întrerupe discuția, fiind: ”Să vă fie rușine dacă nu vă închinați, că o să ajungeți prin alte zone!

Este probabil ca dezvălurile G4Media.ro din ultimele zile despre aceste cruci, preluate de mai multe canale media, să fi ajuns la urechile lui Serafim deoarece o femeie de afaceri care a cumpărat în 2018, cu ”vreo 10.000 de lei”, prin intermediul său, o astfel de cruce care a fost amplasată în comuna Petelea din Mureș, declarase, anterior, că ”Am vorbit cu el, sunt niște probleme, vorbim mai încolo”. Reporterul G4Media.ro se dăduse amator, din nou, de a cumpăra astfel de cruci.

Atât finanțatoarea din Petelea, cât și un primar dintr-o localitate unde a fost sfințită o astfel de construcție au declarat că, în trecut, Serafim ar fi slujit ”prin zona Lugojului”/”prin Timișoara”. Coincidență sau nu, în urmă cu 11 ani, ProTV difuza o știre referitoare la faptul că, pe drumurile din acest județ, apăruseră zece cruci gigant, înalte cât patru etaje. Spre deosebire de cele din 2018 și 2022-2023, acestea erau din marmură. Un reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timiș declara atunci că nici una nu avea autorizație.

Reporterul ProTV a dat peste câțiva muncitori care lucrau la un astfel de amplasament, iar unul a spus că el și colegii sunt doar angajați și că donatorul ar fi fost un călugăr de la Muntele Athos. Mitropolia Banatului a susținut că nu era implicată în aceste edificări.

Ultimul capăt al rețelei îl reprezintă producătorul crucilor. ”Lucrarea este realizată de un grup de preoţi, care au o firmă ce fabrică astfel de obiecte de cult”, scria o publicație din Mureș în 2018, după sfințirea de la Petelea. ”Nu le face el, ci o firmă din țară”, a spus preotul Daniel Bîrneață, paroh al unei biserici din Drăgășani.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Râmnicului, de care aparține Mănăstirea lui Serafim, nu au putut fi contactați pentru a afla detalii despre cariera duhovnicească a acestuia (un cititor G4Media.ro ne-a transmis că Serafim ar fi slujit, în trecut, la Muntele Athos) și despre motivația acestuia în răspândirea crucilor de mari dimensiuni. La fel ca Mitropolia Banatului în 2011, și cei de la această Arhiepiscopie, precum și de la Patriarhia Română, au negat, în urmă cu două zile, pentru G4Media.ro, implicarea în acest demers.

G4Media.ro a identificat, însă, un indiciu recurent legat de cruci, rolul lor în păstrarea credinței și mănăstirea din Drăgășani la care Serafim ar fi stareț, după cum a afirmat colegul său Daniel Bîrneață.

Astfel, în vara lui 2021, în mediul online  a devenit virală o știre în care se relata faptul că la această mănăstire, încă în fază de construcție pe un teren parțial donat de fostul ministru al Justiției, Valeriu Stoica, ”De un an de zile, o cruce își schimbă culoarea, iar oamenii sunt uluiți (…) crucea originală, neagră, a devenit albă pe data de 25 mai 2020. (…) după ce crucea neagră a devenit albă, pentru trei ore, culoarea acesteia s-a schimbat – peste câtva timp, pe 25 iulie, la ora 20.13 – în auriu. (…) cu doar 8 zile în urmă, într-o sfântă zi de duminică, crucea de la viitoarea mănăstire ”Sfântul Pantelimon” din Drăgășani și-a schimbat culoarea, din nou, devenind albă…”

G4Media.ro a dezvăluit, în ultimele zile, existența la scară largă a acestor cruci, dintre care, o parte nu au avut autorizație de construire. Ulterior, cititori din mai multe județe ne-au semnalat existența a zeci de astfel de construcții ridicate pe marginea drumurilor naționale, în special.

Este probabil ca lipsa documentelor necesare ridicării crucilor, fapt despre care G4Media.ro a scris în urmă cu două zile, să nu fie singulară. În cursul documentării pentru acest articol, l-am sunat, ca persoană interesată să cumpere o astfel de cruce, pe primarul comunei vâlcene Costești, Toma Peștereanu. Am făcut acest lucru deoarece într-o știre locală din aprilie 2023 apărea faptul că o astfel de cruce fusese amplasată în comună, materialul având și o fotografie a construcției. ”Nu, încă nu este, mai avem nevoie de niște avize”, a declarat, surprinzător, primarul Peștereanu.

Citește și

Misterul crucilor-gigant de pe drumul dintre București și Sibiu / Două cruci înalte de zece metri au apărut la Brezoi și Milcoiu / Administrațiile locale spun că au fost ridicate fără autorizație

Crucile gigant au împânzit România / Sunt identice, deși le-au ridicat oameni de afaceri sau administrații diferite / Harta locurilor în care au fost amplasate a fost realizată cu ajutorul cititorilor G4Media

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. G4, ai curaj si cere ca acele cruci care au fost amplasate fara autorizatiile legale sa fie scoase!
    Vom ajunge o tara de habotnici!
    PS. In plus sunt convins ca nici Dumnezeu nu vrea sa se incalce legea chiar daca este vorba de Fiul sau!

    • De ce sa ceara G4 asta ? G4 e o institutie de presa al carei rol e sa informeze publicul. Statul, ca emitent al autorizatiilor de construire / amplasare, este obligat sa se autosesizeze.

    • @bula
      Daca ramai in speranta ca „Statul” se va sesiza din oficiu ca sa supere Biserica inseamna ca in curand in parcarea din fata blocului tau se va ridica o Cruce !

    • Fiecare dintre noi are dreptul si posibilitatea sa ceara politiei informatii despre existenta avizului printr’o simpla sesizare. Politia este obligata sa raspunda in termenul prevazut de lege. Fiecare dintre noi putem forma o gramada de forta a dreptatii. Este usor sa spui: du’te tu si uite ce iti propun eu sa faci pentru ca mie mi’e lene si sunt bun la dat sfaturi gratuite

  2. Un lucru normal în Românika

    În altă ordine de idei, e dezlegare la mister!

  3. Uite de aia a ars Biserica medicii pe rug,nu mai puteau spune ca ei au vorbit cu Doamne-Doamne sa scapi de vreo boala. Acum se vindeca omul de o boala grava cu ajutorul medicinei,si ii zice multumesc preotului(ofiterul de credite al Bancii Ortodoxe Romane).

    • Ce argument de pseudocrestin a avut preotul: daca nu va inchinati, ajungeti „prin alte zone”. De parca asta ar fi esenta crestinisnumui, inchinarea la cruci. Nimic despre modestie, smerenie, iubire de aproape, cinste.

  4. Când te iei după o „barbă albă fără judecată, din moment ce are „mintea odihnită permanent”… scoți bani din buzunar, îi arunci pe fereastră și te faci și de rușine! Mă așteptam să fie înalte până la cer, să nu le văd capătul… așa sunt dezamăgit! Pentru cei care le-au sponsorizat… Numai atât puteți? De ce v-ați zgârcit?

  5. Interesant, că după ce zgârii suprafața acestor mistere aparent cuvioase nevoie mare, răsar și banii și nu puțini. Nu sunt informații – în principiu importante – cu privire la materialul din care sunt confecționate aceste cruci, material care contribuie esenial la preț. Oricum 10-15 mii de Euro sunt bani serioși. Cu un asemenea profit marginal nu m-ar mira ca afacerea să devină industrie.
    În România municipiile / primăriile sunt singurele competente pentru acordarea autorizației de construcție, precedate deobicei și de un certificat de urbanism. În cazul crucilor este nevoie și de avizul cultelor locale. Fofilarea tuturor ( primării, autorități bisericești ) este nu numai păguboasă dar și ilegală. Denotă un dezinteres condamnabil față de acte care sunt direct de competența și prerogativele lor.

  6. Am trecut pe lângă asemenea cruci și mi se par senzaționale. In plus te simți ocrotit ca șofer. Ar trebui sa publicați și numărul de accidente pe drumurile cu asemenea cruci și pe alte drumuri naționale. Sunt convins că numărul morților este mult mai mic. Sincer mi se pare un articol împotriva identității naționale. Ori suntem creștini ori doar ne prefacem.

    • Pròst esti bă…

    • uitate la drum nu dupa cruci , e de bun simt si vei fi si mai protejat , pentru asta exista deja statistici!

    • robert nu poate fi decat ironic

    • Prietene, sper ca e ironie…. daca nu e, atunci faci parte din armata de potentiali jihadisti ortodocsi care vor pune cruce definitiv Romaniei ca stat!!!

  7. in sfarsit jurnalism de investigatie , felicitari !

  8. pacat ca patronul de la QFORT nu a bagat si niste termopane pe cruce … ar fi prins bine

  9. Felicitări Părintelui Serafim! Spațiul public este și pentru noi, creștinii! Bravo! Așteaptăm și în județul Bistrița-Năsăud astfel de cruci.

    • 50 de kopeici! Crestinismul nu despre etalare in public de simboluri infioratoare asociate cu Hristos ci despre smerenie, despre iubire si iertare, despre un comportament exemplar in societate! Crestinul trebuie sa isi sfinteasca locul prin comportament si atitudine si sa nu promoveze si sa aplaude manifestarile Antihristului, fie comunist sau fascist! Care e deosebirea dintre obiectele astea fioroase etalate in public si paradele „pride”, d-le „profesor”?!!… daca ai fi profesor cu adevarat, nu ai agita asta in public! Asta o fac doar impostorii!!!

  10. Autoritatile locale au ”tolerat”. Ele simuleaza ca nu stiu ca au lasat un om cu afectiuni sau unul care nu intelege nimic din felul in care slujeste chiar el, sa faca asa ceva…… Odios la cata saracie si amaraciune e in tara , sa irosesti resurse pe asa ceva……

    • Pe aici, in Ardeal, pe marginea drumurilor din sate sau intre sate sunt montate cruci, majoritatea sunt foarte vechi… Cand trec pe langa imi fac semnul crucii, asa fac si cand trec pe langa o biserica catolica sau ortodoxa indiferent unde ma aflu (sunt crestin romano-catolic). Dar la monstruozitatile astea nu simt nevoia sa ma inchin! Ele nu au nimic de a face cu credinta in Dumnezeu.