Inconștiență în spitalele din Galați: Inspectorii DSP au amendat 11 cadre medicale pentru nepurtarea măştii, în condițiile în care în municipiu este focar de coronavirus, peste o sută de medici fiind infectați
Un număr de 11 cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi cel de Copii, ambele din Galaţi, au fost amendate de inspectorii sanitari, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Ani Nistor.
Potrivit sursei citate, au fost amendate şi cele două spitale ca persoane juridice pentru nefinalizarea la timp a anchetei epidemiologice din Spitalul Judeţean şi pentru nerespectarea unui orar diferenţiat, la Spitalul de Pediatrie, în cazul prelevării de probe de la copii şi adulţi, în vederea analizelor de laborator.
„Au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 54.000 lei. Dintre acestea, 11 sancţiuni au fost date persoanelor fizice din spitale, iar două au fost aplicate persoanelor juridice. Persoanele juridice au fost amendate pentru că nu s-a efectuat ancheta epidemiologică la timp şi nerespectarea unui orar diferenţiat. La Spitalul Judeţean am amendat nouă cadre medicale pentru nepurtarea măştii, iar la Spitalul de Copii au fost amendate două cadre medicale pentru nepurtarea măştii”, a precizat Ani Nistor.
Citește și: Numărul cadrelor medicale de la spitalul de urgență din Galați infectate cu coronavirus a ajuns la 106
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii