G4Media.ro

Independenţa Taiwanului este incompatibilă cu pacea, avertizează Beijingul

Sursa foto: AFP / Philip FONG

Independenţa Taiwanului este incompatibilă cu pacea, avertizează Beijingul

Pacea în strâmtoarea Taiwan şi independenţa insulei sunt incompatibile, a avertizat luni guvernul chinez, în a treia zi de exerciţii militare în această zonă, informează AFP, citată de Agerpres.

„Independenţa Taiwanului şi pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan se exclud reciproc”, a declarat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, într-o conferinţă de presă. „Dacă vrem să protejăm pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan, trebuie să ne opunem ferm oricărei forme de separatism pentru independenţa Taiwanului”, a adăugat acesta.

China consideră Taiwanul o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Beijingul vizează această reunificare, cu forţa dacă va fi necesar.

China, care organizează începând de sâmbătă trei zile de manevre militare în jurul insulei Taiwan, a mobilizat un larg evantai de material militar, cu obiectivul de a intimida acest teritoriu pe care îl revendică.

Operaţiunea, ce ar urma să se încheie luni cu exerciţii de tiruri reale, a fost lansată ca reacţie la o întrevedere, săptămâna trecută, în SUA, între preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Kevin McCarthy.

Sâmbătă, preşedinta Tsai Ing-wen a denunţat „expansionismul autoritar” al Chinei şi a dat asigurări că Taiwanul „va continua să conlucreze cu SUA şi cu alte ţări (…) pentru a apăra valorile libertăţii şi democraţiei”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...