G4Media.ro

India nu mai permite finanțarea din străinătate a congregaţiei catolice fondate de…

captura video

India nu mai permite finanțarea din străinătate a congregaţiei catolice fondate de Maica Tereza

Guvernul Indiei a refuzat luni să reînnoiască permisiunea de finanţare din străinătate pentru Misionarele Carităţii (MoC), congregaţia catolică fondată de Maica Tereza în 1950, transmite Reuters.

Programele pentru săraci începute de Maica Tereza depind de fondurile din afara Indiei; munca laureatei premiului Nobel pentru pace este continuată în prezent de peste 3000 de călugăriţe din întreaga lume, în aziluri, cantine comunitare, şcoli, colonii de leproşi sau adăposturi pentru copii abandonaţi.

Guvernul condus de premierul Narendra Modi a refuzat sâmbătă să autorizeze MoC conform legii pentru reglementarea contribuţiilor străine (FCRA), după ce a primit „opinii contrare”, a arătat ministerul de interne de la New Delhi, dezminţind totodată că au fost blocate conturile organizaţiei caritabile, aşa cum afirmase şefa guvernului statului indian Bengalul de Vest, Mamata Banerjee.

MoC a comunicat că nu i-a fost reaprobată cererea de a beneficia de FCRA şi a cerut centrelor subordonate să nu folosească niciun cont pentru contribuţii din străinătate până la rezolvarea problemei.

Banerjee scrisese în reţeaua Twitter că a fost şocată să afle că Ministerul Unităţii a blocat de Crăciun toate conturile din India ale MoC, organizaţie cu sediul central în statul pe care îl conduce. „Cei 22.000 de pacienţi şi angajaţi ai lor au rămas fără alimente şi medicamente. Deşi legea este mai presus de orice, eforturile umanitare nu trebuie compromise”, a arătat politiciana cunoscută ca lideră a opoziţiei şi critică vehementă a guvernului Modi.

Executivul federal a susţinut că banca a blocat conturile MoC chiar la cererea organizaţiei.

Vicarul general al arhidiocezei Calcutta, Dominic Gomes, a afirmat că îngheţarea conturilor a fost „un cadou crud de Crăciun pentru cei mai săraci dintre săraci”.

Disputa a survenit la câteva zile după ce grupuri de justiţiari hinduşi au perturbat liturghia de Crăciun în mai multe locuri din India, inclusiv în câteva state conduse de partidul lui Modi.

De când actualul prim-ministru a preluat puterea, în 2014, grupurile de extremă dreapta hinduse şi-au consolidat poziţia în statele indiene şi au lansat atacuri împotriva minorităţilor sub pretextul că doresc să împiedice prozelitismul.

Creştinii reprezintă doar 2,3% din populaţia de 1,37 de miliarde a Indiei, unde majoritatea covârşitoare este hindusă. Ei resping acuzaţiile lansate de hinduşi pentru a justifica violenţa.

Ziarul The Hindu a relatat luni despre perturbarea festivităţilor de Crăciun de la sfârşitul săptămânii trecute, inclusiv despre un act de vandalism asupra statuii în mărime naturală a lui Isus din Ambala, în statul Haryana din nord, guvernat de partidul naţionalist al lui Modi, Bharatiya Janata (BJP). Conform publicaţiei, activiştii au ars o efigie a lui Moş Crăciun şi au scandat sloganuri împotriva Crăciunului în faţa unei biserici din Varanasi, circumscripţia electorală a premierului şi cel mai sacru oraş pentru hinduşi.

Elias Vaz, vicepreşedinte naţional al Uniunii Catolice din Întreaga Indie, a condamnat incidentele recente. „Forţa Indiei vine din diversitatea sa, iar cei care au făcut asta de Crăciun sunt adevăraţii anti-naţionali”, a spus el.

Guvernul federal şi cele ale statelor, contactate telefonic de Reuters, au refuzat să comenteze protestele. Mai multe state indiene au adoptat sau dezbat legi împotriva convertirii, reglementări care contravin dreptului la libertatea religioasă garantat de Constituţia Indiei, relatează Agerpres.

Captura video

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. India, cea mai corupta tara din lume. Acolo coruptia e inestimabila.

  2. Cele mai atroce crime ale umanitații din ultimele 2 milenii s-au făcut în numele sau împotriva unor religii. Din păcate, religiile fac mult mai mult rău decât bine, în această lume, din cauza unor oameni rău-voitori.

    • @Babanu cele mai multe crime au foat făcute de dictatori atei, ignorant stangist

    • Dacă mâine vine unul și îți ia gâtul în numele meu, cine e vinovat? Eu sau ăla? Exact din cauza unor habarniști ca tine, care nu înțeleg nici măcar sensul celor spuse de ei, se întâmplă atrocitățile de care vorbești. Toate în numele a ceva sau cineva. Și gușterii o mușcă și își mânjesc mâinile de sânge, în timp ce cei care i-au pus să facă asta râd în barbă.

  3. Stai cam rău cu cultura generală, domnule Babanu. Ghinghis Khan a fost unul dintre campionii ucigașilor de ev mediu cu o estimare de 7 cifre, depășit în clasament doar de Islam, care de-a lungul timpului s-a apropiat de jumătate de miliard. Având în vedere că este o religie făcută pe mânecă spre a servi intereselor unui singur individ, mai apoi unui grup, e o performanță. Urmează politicienii cu ale lor interminabile conflicte, tovarășii Stalin, Hitler, Mao, Pol Pot, cu zecile de milioane ale lor iar la coadă, Lenin, catolicii și protestanții cu sutele lor de mii în războaie în care religia a fost un pretext..Biserica ortodoxă n-are în palmares decât accidente prostești gen Tanacu care intea la capitolul probleme de resurse umane. În Bosnia Miloșevici și Karadjici au folosit religia ca pretext pentru ce au făcut. După sute de ani
    de stăpânire otomană nu neapărat aducătoare de bucurii , sensibilitățile sunt cumva, acute.Gândește-te la Tg.Mureș în ’90. E rău când nu știi pentru că nu știi că nu știi.