G4Media.ro

Indicele ROBOR la trei luni a urcat marți la 4,76% pe an

Sursa foto: BCR

Indicele ROBOR la trei luni a urcat marți la 4,76% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 4,76% pe an, de la 4,73% pe an, anterior, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR), relatează Agerpres.

La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 4,92% pe an, de la 4,90% joi, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 5,01% pe an, de la 4,97% pe an anterior.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât recent majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3% pe an, de la 2,5% pe an şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Sursa foto: BCR

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Inflatia este 10.5% for context.
    Dobanzile reale sunt negative, este o perioada superba de a imprumuta bani pentru investitii. Singura conditie este sa le poti plati inapoi, iar daca investesti cu cap asa nu este o problema.