G4Media.ro

Indiferent care ar fi guvernul Taiwanului, există o singură Chină, subliniază Beijingul:…

Sursa foto: AFP / Philip FONG

Indiferent care ar fi guvernul Taiwanului, există o singură Chină, subliniază Beijingul: „Urmărirea independenţei şi secesiunii este sortită eşecului”

Autorităţile chineze au afirmat luni, după preluarea funcţiei de către noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te, că, indiferent de guvernul aflat la putere în insulă, „faptul” că aceasta face parte din China nu se va schimba, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Oricare ar fi evoluţia situaţiei politice interne a Taiwanului, aceasta nu va schimba cu nimic faptul istoric şi juridic că cele două maluri ale strâmtorii (Taiwan) aparţin unei singure şi aceleiaşi Chine”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Webin.

Insula cu 23 de milioane de locuitori se autoguvernează din 1949, dar este considerată o provincie rebelă de către Beijing, care a avertizat luni şi că eforturile vizând independenţa Taiwanului vor duce la un „impas”.

„Indiferent sub ce formă, urmărirea independenţei şi secesiunii Taiwanului este sortită eşecului”, a subliniat Wang Webin.

Noul preşedinte al Taiwanului Lai Ching-te, care a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, a fost descris de Beijing drept un „separatist periculos” pentru declaraţiile sale mai vechi în favoarea independenţei, deşi ulterior şi-a atenuat acest discurs.

Acesta a invitat totuşi China, în discursul de la învestitură, „să înceteze intimidările politice şi militare împotriva Taiwanului”, să îşi asume alături de insula independentă de facto răspunderea faţă de omenire „de a menţine pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan şi în întreaga regiune” şi să urmărească „eliberarea lumii de teama războiului”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 🖕🇨🇳