
Indonezia este pregătită să trimită forţe de menţinere a păcii în Fâşia Gaza / Preşedintele american Joe Biden a prezentat o nouă foaie de parcurs, în trei faze, în vederea unei încetări a focului în Fâşia Gaza
Indonezia este pregătită să trimită ”un număr important de soldaţi ai păcii” şi personal medical în Fâşia Gaza dacă mişcarea Hamas acceptă recenta propunere de încetare a focului, prezentată de Joe Biden, a anunţat sâmbătă, la Singapore, preşedintele ales indonezian Prabowo Subianto, actual ministru al apărării, informează Reuters şi AFP, conform Agerpres.
Preşedintele american Joe Biden a prezentat vineri o nouă foaie de parcurs, în trei faze, în vederea unei încetări a focului în Fâşia Gaza.
Dacă ONU i-ar cere, Indonezia ar fi pregătită să trimită ”importante forţe de menţinere a păcii, pentru supravegherea acestei potenţiale încetări a focului”, a declarat Prabowo în cadrul Dialogului Shangri-La de la Singapore, cel mai mare forum de securitate anual din Asia.
”De asemenea, suntem pregătiţi să trimitem imediat personal medical pentru a face să funcţioneze spitalele de campanie în Fâşia Gaza, cu consimţământul tuturor părţilor”, a adăugat Prabowo Subianto, ales în februarie şi care îi va succeda în octombrie preşedintelui în exerciţiu al Indoneziei, Joko Widodo.
Conflictul actual dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat în 7 octombrie 2023 de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când cel puţin 1.189 de persoane au fost ucise. Alte cel puţin 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.
Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor Hamas, acţiunile militare israeliene s-au soldat până sâmbătă dimineaţă cu 36.280 de morţi în rândul palestinienilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu