G4Media.ro

Indonezia foloseşte însămânţarea norilor pentru a accelera construcţia viitoarei sale capitale, Nusantara

sursa foto: Pexels

Indonezia foloseşte însămânţarea norilor pentru a accelera construcţia viitoarei sale capitale, Nusantara

Indonezia foloseşte tehnica de însămânţare a norilor în jurul amplasamentului viitoarei sale capitale pentru a reduce precipitaţiile intense care au îngreunat construcţia acesteia, a declarat vineri un oficial al agenţiei indoneziene de meteorologie, informează AFP, citată de Agerpres.

Nusantara, care răsare din pământ în mijlocul pădurii tropicale, va succeda oficial Jakartei, actuala capitală a ţării, aglomerată şi care se scufundă inexorabil sub nivelul mării, după inaugurarea sa de către preşedintele Joko Widodo pe 17 august, data la care este sărbătorită independenţa Indoneziei.

Însă antreprenorii, ale căror lucrări de construcţie au fost îngreunate de ploile zilnice, le-au cerut autorităţilor să efectueze o „operaţiune de modificare a vremii”, a declarat Tri Handoko Seto, un înalt funcţionar din cadrul Agenţiei de meteorologie, climatologie şi geofizică din Indonezia (BMKG).

„Ei au depus o cerere pentru a efectua o operaţiune de modificare a vremii, astfel încât ploaia care cade în fiecare zi să poată fi deviată într-un alt loc, eliminată într-o anumită zonă sau cel puţin redusă”, a precizat el.

Această tehnică, însămânţarea norilor, care constă în introducerea de particule minuscule în nori pentru a provoca precipitaţii pe zone geografice mici, a câştigat în popularitate în întreaga lume ca modalitate de combatere a secetei sau de creştere a rezervelor locale de apă.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă spun că tehnica nu poate să influenţeze vremea pe suprafeţe mari – şi nici să declanşeze precipitaţii de amploarea celor observate în ţări precum Germania şi Statele Unite ale Americii.

Operaţiunea de însămânţare a norilor în jurul oraşului Nusantara a început săptămâna trecută şi urmează să se încheie duminică, urmată de o evaluare pentru a se determina dacă trebuie să fie continuată, a declarat Tri Handoko Seto.

Este pentru prima dată când autorităţile indoneziene folosesc această tehnică în jurul Nusantara pentru a reduce precipitaţiile.

Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în timpul celor şase luni ale sezonului ploios din vastul arhipelag indonezian, iar BMKG preconizează că ploile torenţiale din jurul Nusantara vor dura până în august.

Guvernul indonezian intenţionează să instaleze în viitoarea capitală o populaţie de 1,9 milioane de locuitori până în 2045 şi să concentreze acolo activităţi umane şi industriale, chiar în centrul insulei Borneo.

Construcţia noii capitale a fost puternic criticată de ecologişti, care denunţă defrişările realizate în una dintre cele mai mari suprafeţe de pădure tropicală din lume.

Mii de funcţionari publici sunt aşteptaţi să se mute în acest oraş începând din luna septembrie, însă proiectul a fost amânat cu mai multe luni din cauza ritmului lent în care se desfăşoară lucrările de construcţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Zero minte…

  2. De ce oare nu au incercat mutarea in Balikpapan? E totusi clima mai buna pe malul marii…